Simona Bucura Oprescu (PSD), ministrul Muncii, a anunțat reformarea „din temelii” a sistemului de asistență socială. Pachetul legislativ cu noile modificări a fost adoptat de Guvern și urmează să ajungă la dezbatere și vot în Parlament. Printre altele, acesta prevede digitalizarea întregului sistem.
„𝐒𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐦𝐞𝐥𝐢𝐢 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆!
❌ S-a terminat cu licențele date din birou fără vreo verificare pe teren!
❌ S-a terminat cu licențele provizorii prelungite la infinit!
➡ „Clienții misterioși” 🕵🏻♂ vor putea vedea ce se întâmplă în centre și apoi vor anunța ANPIS.
🆘 Beneficiarii nu vor mai putea fi ascunși prin subsoluri și plimbați dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.
De asemenea, se arată în postare, cei care încalcă legea vor suporta amenzi de cinci ori mai mari, până la 100.000 de lei.
Ministrul a mai anunțat că ONG-urile, cultele religioase, școlile și Avocatul Poporului vor avea un rol mai puternic în noul sistem: „Facem cu toții echipă în sprijinul copiilor, vârstnicilor sau a celor cu dizabilități cazați în astfel de centre!”.