Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, surprins fără mască de protecție pe holurile Parlamentului. Răzvan Cherecheș: “Este inadmisibil să dea un astfel de exemplu în plin val 3, cu secțiile de terapie intensivă aglomerate” (FOTO)
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost surprins, luni, pe holurile Parlamentului, fără mască de protecție.
În imaginile publicate de stirileprotv se poate vedea cum demnitarul vorbește la telefon și chiar se salută cu doi colegi în timp ce nu respectă una dintre regulile de bază impusă în plină pandemie de coronavirus: obligația de a purta mască de protecție în toate locurile publice.
Nu mai puțin de 20 de minute, ministrul Sănătății nu a purtat mască, iar la un moment dat, a fost invitat într-unul dintre birourile parlamentare de către unul dintre colegii săi de la USR-PLUS.
Amintim faptul că pe perioada stării de alertă,masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei,în conformitate cu condițiile impuse de Ordinul Comun MS-MAI nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
O reacție la aceste imagini a avut și fostul consilier onorific al lui Vlad Voiculescu, Răzvan Cherecheș care a scris pe Facebook că este șocat de cele întâmplate și că este inadmisibil ca ministrul sănătății să dea un astfel de exemplu în plin val 3.
“sunt profund șocat! este inadmisibil ca ministrul sănătății să dea un astfel de exemplu în plin val 3, cu secțiile de terapie intensivă aglomerate, cu restricții majore (unele exagerate – vezi ora 18:00 pentru supermarketuri)! nu am cuvinte …”