Joi, la Brăila, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat că Guvernul pregătește o hotărâre pentru concediile medicale care anu au date de către medicii de familie sau DSP, în perioada de vid legislativ, din timpul pandemiei de COVID-19, informează Agerpres.
„Se pregăteşte o hotărâre de guvern în acest sens. Casa (n.r. CNAS) a efectuat o evaluare a acelor cazuri care, în perioada de vid legislativ, nu au fost în spital sau s-au externat la cerere şi atunci când au mers la lucru nu au primit concediu medical. Reevaluarea acestora pentru a le putea da concediu medical revine medicului specialist, medicului infecţionist, care va da o recomandare către medicul de familie”, a precizat Nelu Tătaru, în timpul vizitei de joi de la Brăila, informează Agerpres.
În timpul celor două săptămâni de vid legislativ, potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății, au fost externate la cere peste 900 de persoane, depistate pozitiv cu COVID-19. Tot în această perioadă, alți 3.000 de pacienți au refuzat internarea, după ce au fost testați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.
În cursul zilei de joi, la Brăila, ministrul Sănătății a anunțat și faptul că primele 330 de mii de doze de vaccin antigripal au ajusn în România. Tătaru a explicat că în total, autoritățile au comandat 3 milioane de doze de vaccin.
„„A venit prima tranşă de 330 de mii de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400 de mii în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă 1 milion de doze (…)În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ”, a declarat Nelu Tătaru.