Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nu cred că vom avea un lockdown până la alegerile parlamentare (VIDEO)
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri,într-o conferinţă de presă organizată la Sibiu, că nu crede că se va impune carantina națională până la alegerile parlamentare. din 6 decembrie 2020. El a atras însă atențiacă „suntem pe o creştere a numărului de cazuri.”
Nelu Tătaru: Nu cred că vom avea un lockdown până la alegerile parlamentare 2020
Ministrul Sănătăţii şi vicepremierul Raluca Turcan sunt în vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Cu această ocazie, Tătaru a precizat că, în pofida numărului tot mai mare de infectări cu SARS-CoV-2, nu crede că se va impuneun lockdown până pe 6 decembrie 2020.
„Nu urmărim şi nu cred că vom avea un lockdown, dar noi va trebui, fiecare dintre noi, prin componenta noastră pe care o putem aduce prin acest efort, să nu ajungem nici măcar la anumite carantinări de localităţi. Suntem într-un moment în care putem gestiona acest lucruri, dar nu putem gestiona singuri ca parte medicală. Este şi o parte a populaţiei civile. Sunt nişte reguli care trebuie respectate”, a declarat Nelu Tătaru.
Totodată, ministrul Sănătăţii a explicat că depăşirea pragului de 10.000 de cazuri de COVID-19 poate însemna „colmatarea sistemului medical”.
„Vom avea un număr de cazuri crescut, sper să nu fie o creştere mare, dar contextul în care trebuie să punem, nişte măsuri luate astăzi îşi vor face efectul în 14-28 de zile ca să putem continua acest efort, să mergem pe o scădere”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nu cred că vom avea un lockdown până la alegerile parlamentare
Știre in curs de actualizare