Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact când se va deschide școala
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni, că data la care se vor redeschide școlile va fi anunțată în a doua jumătate a lunii august. Tot astăzi s-a aflat că Ministerul Educațiai are în plan să aerisească programa prin eliminarea unor materii și a notării altora.
Cum și când va începe anul școlar 2020 – 2021
„În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact când se va deschide școala”, a spus Tătaru, potrivit Hotnews.
Afirmația acestuia vine în contextul în care zile la rând România a înregistrat record după record cu privire la noile cazuri de coronavirus.
Dacă se vor respecta regulile de distanțare socială am putea ajunge, într-o săptămână și jumătate, la un „platou”, a precizat Nelu Tătaru, care a avertizat însă că, dacă regulile nu vor fi respectate, numărul de noi cazuri de infectare va crește în continuare.
Principalele schimbări din învățământ
Ministerul Educației pregătește schimbări majore la gimnaziu. Printre schimbnările majore se numără eliminarea notelor la Religie, Muzică, Desen și Sport, din toamnă, dar și eliminarea materiilor Educație tehnologică și Dezvoltare personală.
Mai mult, o altă variantă presupune eliminarea materiei Limba latină sau tăierea orelor de la Limba modernă, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie, noteazăedupedu.ro
Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 1
În această variantă se ia în calcul eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică și Desen și Educație fizică și sport. Acestea vor fi înlocuite cu calificative.
O altă noutate este dispariția Muzicii sau a Desenului dintre orele obligatorii. Acestea vor deveni opționale.
De asemenea, va dispărea și materia “Consilierea și dezvoltarea personală”.
În această variantă, autorii propun rearanjarea materiilor în 4 arii curriculare, față de 7 câte sunt în prezent.
Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 2
Această propunere prevede organizarea materiilor în 6 arii curriculare, față de 7 arii câte sunt în prezent. Practic, se va elimina total aria „Consiliere și orientare”.
Totodartă, dispare materia Limba latină, care în prezent este studiată la clasa a VII-a timp de 1 oră obligatoriu pe săptămână.
Sunt tăiate și ore de la Limba modernă numărul 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie. Rămânneschimbate materii precum Religia, Educația socială, Muzica, Desenul, Informatica, Educația fizică, Limba modernă 1, Matematica și Româna.
În această variantă mai dispare și materia Educație tehnologică, dar și disciplina „Consiliere și dezvoltarea personală”