Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: 2020 este unul dintre cei mai dificili ani de la înfiinţarea Ambulanţei şi până în prezent. Fiecare greşeală sau întârziere poate să însemne diminuarea şanselor la supravieţuire

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: 2020 este unul dintre cei mai dificili ani de la înfiinţarea Ambulanţei şi până în prezent. Fiecare greşeală sau întârziere poate să însemne diminuarea şanselor la supravieţuire

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a transmis, marți, de Ziua Naţională a Ambulanţei, că traverăm unul dintre cei mai dificili ani și le mulțumește angajaților din acest sector pentru efortul depus în aceste momente grele.

Ministrul Nelu Tătaru: 2020, unul dintre cei mai dificili ani de la înfiinţarea Ambulanţei şi până în prezent

„În această perioadă, sistemele medicale din întreaga lume trebuie să facă faţă unei situaţii fără precedent, în care este mobilizată întreaga resursă existentă. Munca în urgenţă este extrem de dificilă, iar cea în urgenţa prespitalicească una foarte grea, contra cronometru, în care fiecare greşeală sau întârziere poate să însemne diminuarea şanselor la supravieţuire. Vreau să vă asigur că în mine veţi avea un susţinător şi un partener de dialog. Este nevoie de unitate şi eficienţă în acest domeniu de activitate şi cred că putem să îndeplinim aceste deziderate. Numai împreună, uniţi, vom putea să slujim interesele pacienţilor noştri”, spune ministrul Sănătăţii.

El le mulţumeşte ambulanţierilor pentru efortul lor, „depus pentru asigurarea unui răspuns adecvat la cea mai importantă provocare de sănătate publică de la nivel global din ultimul secol – pandemia cu noul coronavirus”.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată, în fiecare an, la 28 iulie, începând din 2015.

Data de 28 iulie este data la care, în anul 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. A functionat în București, dupa modelul celei de la Viena și a fost cel de-al treilea serviciu de acest fel din Europa.

Proiectul de lege privind instituirea acestei zile, votat de Senat la 18 iunie 2014, a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, la 11 februarie 2015, cu 276 de voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” şi 4 abţineri, iar la 6 martie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind instituirea acestei zile.

În 1992, s-a înfiinţat, în cadrul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, prima şcoală de Ambulanţieri şi Operatori Registratori de Urgenţă din România, iar în 1995, au apărut Serviciile Judeţene de Ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, prin Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Accesarea serviciilor de urgenţă se realiza prin apelarea numărului gratuit 961, potrivit rohealthreview.ro.

În anul 2001, a început dotarea cu ambulanţe moderne, printr-un program finanţat de Banca Mondială, iar în 2003-2005, a fost introdus în România sistemul de apel unic de urgenţă 112, care a făcut posibilă interconectarea tuturor tipurilor de servicii de intervenţie, respectiv ambulanţă, pompieri, poliţie, jandarmi etc. În perioada 2006-2007, s-a făcut trecerea la sistemul integrat de astăzi, iar în 2012, a început înfiinţarea, la nivel naţional, a dispeceratelor integrate ISU-SAJ şi demararea managementului integrat al situaţiilor de urgenţă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)