Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: Nu ştim dacă vom reuşi să acoperim în timp util până când începe şcoala cu măşti toate şcolile
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a atras atenția că nu se știe dacă până la începerea noul an de învăţământ vor ajunge măşti de protecţie pentru elevi în toate şcolile,
“Există măşti care pot fi distribuite, e nevoie însă să modificăm câteva elemente din cadrul legal pentru a putea permite să le distribuim către copii. Vom face tot efortul pentru ca şcolile să poată să pună la dispoziţie măcar pentru cazuri selectate şi măşti gratuite. Nu ştim de când vom putea să reglementăm aşa încât să putem să le distribuim, nu ştim dacă vom reuşi să acoperim în timp util până când începe şcoala cu măşti toate şcolile”, a spus Ioana Mihăilă.
Pe de altă parte ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că nu vor fi probleme cu numărul de măşti pentru elevi.
“Suntem asiguraţi de cei în măsură să ne asigure că nu vom avea probleme din perspectiva numărului de măşti disponibile. Se discută acum diferenţierea între măşti medicale pentru adulţi şi măşti medicale pentru copiii, e vorba de dimensiuni. Dar masca va rămâne obligatorie, pentru că nu numai că pandemia nu s-a încheiat, dar avem şi această creştere a numărului de cazuri care este îngrijorătoare şi vor trebui, atâta vreme cât ţinem şcolile deschise până la şase la mie fără diferenţiere, vor trebui şi măsuri compensatorii. Nu introducem alte măsuri, dar insistăm pentru respectarea strictă a măsurilor deja cunoscute: purtarea măştii de protecţie, distanţare adecvată, reguli de igienă şi aerisire spaţii de învăţământ”, a transmis ministrul Educaţiei.