Ministrul Sănătății, în vizită la Constanța. Opt cadre medicale, infectate cu COVID-19. Tătaru: Este un potențial focar, dacă nu avem grijă
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, face noi verificări în teritoriu. Astfel, duminică, acesta se află în județul Constanța, pentru a vizita Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul Județean, precum și spațiile de carantină din zonă, potrivit unui informări transmise de Grupul de Comunicare Strategică.
Ministrul a discutat cu autoritățile locale și cu personalul medical aflat în prima linie a lupte cu noul coronavirus și a verficat circuitele, stocul de echipamente și medicamente.
De asemenea, Nelu Tătaru a vorbit cu echipele medicale și cele de management despre respectarea procedurilor.
La finalul vizitei, ministrul a precizat că 8 cadre medicale (3 medici și 5 asistente) din Constanța sunt contaminate cu COVID-19 și a anunțat că va face astfel de vizite în toate județele în care au fost confirmate peste 100 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
”Avem un singur pacient pe Terapie Intensivă, în stare critică. Este un medic de familie. Nu este situația atât de gravă la Constanța. Este un potențial focar, dacă nu avem grijă”, a declarat ministrul, precizând că, în acets moment, nu se pune problema carantinării unui alt oraș din România.
Tătaru a mai precizat că șeful Corpului de Control din Minister, contaminat cu noul coronavirus se află în stare bună, fiind asimptomatic.
La ora transmiterii acestei știri, în Constanța sunt raportate 114 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, în județul de la malul mării fiind înregistrate două decese.
Peste 3.800 de cazuri de COVID-19, în România
Potrivit celei mai recente informări a Grupului de Comunicare Strategică, până duminică la ora 13.00, la nivel național sunt confirmate 3.846 de cazuri de infectare cu COVID-19. Asta înseamnă că în ultimele 24 de ore au fost testate pozitiv 251 de persoane.
În acest moment, sunt internate la ATI 141 de persoane, iar 374 de pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați din unitățile medicale.
În continuare, cea mai gravpă situație este la Suceava, acolo unde numărul îmbolnăvirilor a trecut de 1.000. Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, 1.215de persoane au fost testate pozitiv, până acum, în acest județ. Următorul este municipiul București, cu 552 de cazuri de COVID-19.
De asemenea, în județele Timiș, Neamț, Arad, Brașov, Hunedoara, Constanța, Cluj și Galați au fost raportate peste 100 de cazuri de contaminare.
La polul opus se află județele Gorj, Sălaj, Vâlcea, Tulcea și Harghita, cu sub zece cazuri de coronavirus raportate.
O nouă Ordonanță Militară, emisă de autorități
Amintim că autoritățile au emis, sâmbătă, o nouă Ordonanță Militară, a șaptea, prin care a fost instituită carantina în localitatea Țăndărei, din județul Ialomița. Asta după ce sute de persoane, întoarse din țări din zona roșie, au ignorat restricțiile impuse de autorități.
Astfel, în perioada de carantină, este permisă intrarea și ieșirea din localitatea Țăndărei doar pentru transportul de marfă, aprovizionarea populației, pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și care desfășoară activități economice sau în domenii care ordinea publică, securitatea națională, domeniul sanitar, situațiile de urgență, administrația publică locală.
O altă măsură pevăzută în Ordonanța Militară nr.7 este suspendarea zborurilor spre și dinspre Austria, Belgia, Elveția, SUA, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare duminică, 5 aprilie, la ora 23.00, ora României.