Ministrul Sănătății, dispus să-și dea demisia dacă pachetul de bază nu va fi aplicat de la 1 februarie 2014

Publicat: 13 10. 2013, 18:37
Foto: mediafax.ro

Ministrul Eugen Nicolăescu face reforma sănătăţii cu demisia pe masă. Dacă pachetul de bază, aflat în dezbatere publică până la 1 noiembrie, nu va fi aplicat începând cu luna februarie a anului viitor, ministrul Nicolăescu susţine că nu mai are ce căuta în fruntea ministerului. Potrivit acestui proiect, românii asiguraţi şi cei neasiguraţi vor beneficia însă de servicii medicale în mod diferenţiat.

Potrivit ministrului, un pacient neasigurat se poate prezenta la Camera de gardă în cazul unei apenticite acute, spre exemplu. Cei care nu reprezintă însă un caz de urgenţă şi nu suferă nici de vreo boală cronică vor trebui să scoată bani din buzunar dacă vor să se trateze.

În România sunt aproximativ 2.000 de neasiguraţi. Românii care au însă asigurări medicale de sănătate vor beneficia de servicii gratuite de medicina primară, de ambulatoriu şi de spital, dar şi de asistenţa comunitară şi medicina dentară. Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat săptămâna aceasta de Ministerul Sănătăţii, se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie.

„Intenționăm să înceapă aplicarea la 1 februarie 2014. În principiu nu am ce să mai caut în fruntea ministerului. Sigur, poate că reuşim să facem nişte modificări, nişte nuanţări, dar dacă ele nu sunt de substanţă, nu mă interesează”, a spus ministrul.

Realizarea pachetului de bază este prevăzută în acordul cu Fondul Monetar Internaţional.