Ministrul Natalia Intotero: „Am decis înăsprirea condițiilor pentru a deveni asistent maternal”. Noile reguli (VIDEO)

Ministrul Natalia Intotero: „Am decis înăsprirea condițiilor pentru a deveni asistent maternal”. Noile reguli (VIDEO)

Natalia Intotero (PSD), ministrul Familiei, a declarat că o Ordonanță de Urgență stabilește noi condițiile de acreditare în cazul asistenților maternali. Odonanța se află acum pe circuitul de avizare.

Ministrul a dat mai multe detalii în emisiunea „Special B1”, moderată de Eli Roman pe B1 TV.

Intotero, despre acreditarea asistenților maternali

„Avem o OUG în circuit de avizare privind condițiile de acreditare a unui asistent medical. În urma controalelor neanunțate, dar și a unor incidente, am decis după o largă consultare înăsprirea condițiilor pentru a deveni asistent maternal și diminuarea numărului de copii pe care aceștia îi pot avea în grijă. Până acum era așa, un număr nelimitat, acum numărul maxim e de 2 copii. La vârsta de 65 de ani aceștia vor ieși la pensie, vom avea și măsuri tranzitorii pentru cei care mai au încă în grijă copii și vor fi mai mult monitorizați pentru a mai trece printr-o altă traumă.

De asemenea, nu vom mai da voie ca la 18 ani să poți să iei un copil de câteva zile în grijă, ci începând cu 21. Altă condiție e să ai minim 12 clase. Până acum nu era pusă nici această condiție. Și obligativitatea să participe la cursuri de perfecționare în fiecare an”, a explicat ministrul Natalia Intotero pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`