Ministrul Muncii a anunțat cine va primi cele mai mari creșteri la recalcularea pensiilor / Precizările Simonei Bucura Oprescu despre modificarea plafonului de impozitare a pensiilor

Publicat: 28 05. 2024, 16:16
Actualizat: 06 06. 2024, 15:58
Simona Bucura Oprescu (PSD), ministrul Muncii. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Simona Bucura Oprescu (PSD), ministrul Muncii, a declarat că, odată cu recalcularea pensiilor, vor primi mai mulți bani persoanele care „au stagii de cotizare mai lungi”, respectiv mai mari de 25 de ani.

Bucura Oprescu a mai afirmat că modificarea pragului de 2.000 de lei de la care se impozitează pensiile e o problemă care ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar proritatea Ministerului Muncii acum e recalcularea pensiilor.

Bucura Oprescu, despre impozitarea pensiilor

„În momentul acesta prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate. Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării”, a afirmat, marți, Simona Bucura Oprescu, potrivit Agerpres.

Declarația a fost făcută în contextul în care, luni, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a susținut că, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care e acum de 2.000 de lei.

Bucura Oprescu, despre creșterile de pensii din septembrie

Ministrul Muncii a mai susținut că vor beneficia de creşteri semnificative ale pensiilor persoanele care „au stagii de cotizare mai lungi”, respectiv mai mari de 25 de ani.

„Este evident, cei care vor avea stagii de cotizare mai mici nu vor avea aceleaşi beneficii”, a mai precizat aceasta.

Totodată, întrebată dacă din septembrie vor mai exista pensii de 400-500 de lei, Simona Bucura Oprescu a răspuns că astfel de pensii oricum nu există în România: „În 2024, pensia minimă este de 1.281 de lei”.