Ministrul Mediului merge în pădurea Băneasa, alături de Corpul de control, pentru a verifica legalitătea tăierilor. Alexe: „Cred că exploatarea e începută mai demult”

Publicat: 13 01. 2020, 23:18

Costel Alexe, ministrul Mediului, își trimite Corpul de control marți în pădurea Băneasa, pentru a verifica legalitatea tăierilor de copaci semnalate acolo, și a precizat că va merge acolo personal miercuri, când va anunța și măsurile luate în acest caz, potrivit Agerpres.

„Miercuri dimineaţa o să merg personal în pădurea de la Băneasa, pentru că vreau să văd încă o dată ce au constatat colegii mei din Garda Forestieră Bucureşti. Mâine merge pe teren o echipă a Corpului de control al ministrului, ca să ne asigurăm că nu a fost tăiat niciun copac ilegal şi, evident, măsurile care vor fi luate cu aceste păduri vă vi le voi comunica miercuri”, a declarat Costel Alexe, la Digi 24.

Demnitarul a menţionat că din cele 1.343 de hectare cât are pădurea Băneasa, 63% din suprafaţă este proprietate privată, iar restul este a statului.

„Nu cred că din păcate în România pădurile fie din jurul oraşelor, fie din ţară dispar peste noapte. În cazul pădurii Băneasa cred că exploatarea e începută mai demult, pentru că am primit şi eu ca şi dvs. foarte multe sesizări. Din 1.343 de hectare cât are astăzi pădurea Băneasa, 63% din suprafaţa ei este proprietate privată, doar 37% este proprietate publică a statului administrată de Romsilva. Astăzi, chiar dacă proprietarii privaţi au obligaţii legale de exploatare conform amenajamentelor, eu personal, ca ministru, sunt direct preocupat ca pentru marile oraşe, cum este şi Bucureştiul, aceste păduri să aibă rol de protecţie. Şi o să vedeţi că în perioada următoare şi pe dvs. şi pe bucureşteni o să-i surprindem plăcut numai cu veşti bune”, a dat asigurări Alexe.