Grațiela Gavrilescu nu are nicio problemă să ucidă urși: ‘NU ÎMI VA FI FRICĂ!’ Ministrul Mediului, anunț controversat

Publicat: 05 06. 2018, 11:41

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, pornește, din nou, lupta împotriva urșilor. Aceasta a declarat că nu îi este “frică” să emită un ordin privind vânătoarea animalelor.

Gavrilescu spune că a apelat și la alte țări pentru adopția urșilor, dar nu a primit niciun răspuns pozitiv.

„Se scriu anumite proiecte prin care apelăm la finanţare europeană cu diverşi parteneri, începând de la ONG-uri, asociaţii profesionale, UAT-uri şi aşa mai departe, astfel încât într-un plan de măsuri pentru specia carnivoră mare să putem pe un termen mediu şi lung să facem paşi importanţi, începând de la inventarierea lor, ciparea lor, o relaţie şi o comunicare bună către cetăţeni cu ce au de făcut şi ce nu au de făcut în momentul în care un astfel de animal se apropie. În acelaşi timp, şi cu acordul tuturor celor care au participat la dezbatere (…), inclusiv prin demersurile pe care le-am făcut la Comisia Europeană, (…) în viitorul apropiat nu o să îmi fie frică să emit, dacă o să fie nevoie, un ordin de ministru privind vânătoarea”, a declarat Gavrilescu, scrie news.ro.

În România ar trăi aproximativ 6.500 de urşi, însă, în relitate, este posibil ca numărul acestora să fie cu până la 3.000 mai mare.