Ministrul Mang, la un pas de demisie şi retragere din învăţământ: „E prea multă suferinţă în jur”
Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, vineri, că se gândeşte să îşi prezinte demisia din Cabinetul Ponta în urma valului de acuzaţii privind plagierea unor lucrări. În plus, acesta susţine că se va retrage din învăţământ dacă acuzaţiile se dovedesc a fi adevărate.
Ministrul Educaţiei susţine că, în ultimele 24 de ore, s-a gândit de mai multe ori să îşi depună mandatul.
“Nu pentru că aş fi vinovat, ci pentru că este deja mult prea multă suferinţă în jur.”, a precizat Ioan Mang, pentru România TV.
În cazul în care se vor confirma suspiciunile privind plagiatul chiar şi doar într-unul dintre cazurile semnalate, Ioan Mang riscă să rămână fără titlul de profesor universitar.
„Şi dacă nu se retrage titlul, dacă sunt găsite acolo plec eu din învăţământ. Acele lucrări nu-mi aparţin, nu aveam niciun interes să am acele lucrări pentru că nu-mi aduceau niciun folos.”, a precizat Mang.
Ministrul a mai declarat că nu a fost sunat de premierul Victor Ponta. Conform sursei precizate, acesta nu îi răspunde la telefon.
Victor Ponta a declarat, joi, pe aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din prima sa vizită externă ca premier, la Bruxelles, că a decis ca un grup de specialiști de la Academia Română să cerceteze acest caz și să tragă concluziile aferente.
„Am fost informat asupra acuzațiilor aduse ministrului Educației aduse de liderul Opoziției, Emil Boc. Am hotărât să solicit, și sper să-mi fie aprobată, către o instituție indepentă, n-ar fi credibil ca Ministerul Educației să verifice ministrul Educației, ci către Academia Română. Dacă există posibilitatea ca un grup format din câțiva specialiști să analizeze acuzațiile aduse ministrului. Dacă acuzațiile se vor verifica, atunci domnul Mang își va asuma responsabilitatea politică și va pleca„, a explicat Victor Ponta.
Vezi AICI declaraţiile lui Victor Ponta
Fostul ministru al Educației, Cătălin Baba, a declarat, vineri, că decizia premierului Victor Ponta de a pune Academia Română să cerceteze cazul este o „tactică de prelungire a unei stări de fapt”. Baba susține că acest caz ar trebuie investigat de Consiliul Național de Etică a Cercetării Ștințifice, abilitat să judece cazurile de plagiat. Fostul ministru a mai precizat că PDL îi cere premierul Victor Ponta să decidă până luni înlocuirea lui Ioan Mang.
Vezi AICI declaraţiile lui Cătălin Baba
Între timp, criticile la adresa activităţii desfăşurate de familia Mang continuă să apară. Conform unui document trimis de un utilizator al site-ului B1.ro pe adresa de mail a redacţiei, titlurile lucrărilor suspecte semnate de soţia ministrului, Erica Mang, sunt incluse şi în fişa de autoevaluare a acesteia, fişă în baza căreia îşi primeşte venitul pentru activitatea desfăşurată la Universitatea din Oradea.
Vezi AICI mai multe detalii despre fişa de evaluare a Ericăi Mang
Despre scandalul în care este implicat ministrul Ioan Mang s-a scris şi în presa internaţională. Una dintre cele mai mari agenții de presă internaționale, AFP, a relatat despre acest caz, iar informaţia a fost apoi preluată de alte site-uri de ştiri din afară.