Ministrul MAI, Gabriel Berca: Oamenii au cerut bani pentru ca autoritățile să monteze parazăpezi pe terenurile lor (VIDEO)

Publicat: 22 02. 2012, 22:45
Foto: B1 TV

Ministrul MAI, Gabriel Berca, a declarat, miercuri, la emisiunea „Ultimul Cuvânt” difuzată de B1 TV, că au existat situații în care oamenii au cerut bani pentru ca autoritățile să poată monta parazăpezi pe terenurile acestora, deși această măsură era menită să-i protejeze.

Acesta și-a manifestat uluirea față de acest gen de comportament, spunând că nu se poate ca populația să fie atât de inconștientă.

Îmi spuneau oamenii de la Buzău, un primar, ca să vedeți ce fel de oameni mai sunt și-n țara asta. Când au vrut să monteze parazăpezile pe terenurile oamenilor, le-au cerut bani pentru treaba asta. Să vedeți ce înseamnă inconștiența asta, deși parazăpezile astea îi protejează și pe ei și casele lor. Până unde ajungem în țara asta?„, a spus Berca.

Invitatul a explicat că este nevoie de o legislație care să permită statului astfel de acțiuni, iar populația să nu aibă de ales decât să respecte măsurile de siguranță luate de autorități.

Ar trebui să existe o legislație care să spună asta este măsura care protejează statul respectiv, nu te poți opune. Să aibă obligația de a accepta parazăpezile pe zonele de risc, nu îmi e frică să spun dictatura legii„, a încheiat Gabriel Berca.

Gabriel Berca, despre acțiunile de deszăpezire

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />