Ministrul Justiției, despre moţiunea împotriva sa: Este prematur acum să mă pronunţ. Doresc să aştept votul de miercuri

Ministrul Justiției, despre moţiunea împotriva sa: Este prematur acum să mă pronunţ. Doresc să aştept votul de miercuri
foto:romaniatv.net

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că încă nu a decis ce va face dacă deputaţii vor vota moţiunea simplă depusă la Camera Deputaţilor împotriva sa.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat luni că așteaptă ziua de miercuri pentru a vedea rezultatul votului, apoi va lua o decizie cu privire la ce va face mai departe. "Este prematur acum să mă pronunţ. Doresc să aştept votul de miercuri şi, în funcţie de rezultatul votului de miercuri, am să pot să-mi fac propria reflecţie şi să iau o decizie'', a afirmat ministrul Justiţiei.

PNL și PSD au declarat săptămâna trecută că nu susţin această moţiune, informează Mediafax.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a calificat drept "comic" demersul ALDE. "Este un demers care în opinia mea şi a PNL este neserios, aproape comic. Îl compar cu ideea de a sări în apărarea unei cetăţi care nu a fost atacată de nimeni. Cam asta face ALDE, cam asta face domnul Tăriceanu, adică vorbeşte despre un linşaj al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în România, un asalt asupra acestor drepturi şi libertăţi, un asalt care în realitate nu există", a spus Gorghiu.

Întrebat de ziarişti cum va vota, Victor Ponta – aflat printre semnatari, alături de Sebastian Ghiţă – a arătat că aşteaptă decizia partidului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`