Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu: În ultimul an, CSM şi-a regăsit echilibrul

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu: În ultimul an, CSM şi-a regăsit echilibrul
Foto: Facebook / Cătălin Predoiu

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat joi în cadrul ședinței CSM că în ultimul an a fost restabilit echilibrul între magistrații din cadrul acestui forum și că au dispărut tensiunile manifestate în cursul anului trecut:

Cătălin Predoiu, despre implicarea serviiciilor în actul de justiție

”Nu pot să nu observ că, într-un an de zile, totuşi acest Consiliu şi-a regăsit, după părerea mea, echilibrul şi e meritul fiecăruia dintre membrii Consiliului. Mi-aduc aminte că, într-adevăr, situaţia era extrem de tensionată anul trecut şi în jurul alegerilor care vizau noile persoane care exercită funcţia de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte, dar şi în jurul unor teme importante care comportau şi comportă în continuare opinii diferite în jurul acestei mese. Diferenţa este că în acest an cred că fiecare a găsit o justă măsură în a aborda diferenţele faţă de ceilalţi”, a declarat Cătălin Predoiu.

Judecătoarea Gabriela Baltag i-a cerut, joi, preşedintelui Klaus Iohanis, prezent la şedinţa de bilanţ a CSM, să precizeze cum se raportează la prezenţa serviciilor de informaţii în justiţie.

Referitor la tema ridicată de judecătoarea Gabriela Baltag , Cătălin Predoiu a replicat că aceasta este într-o anumită măsură falsă:

”Aceste teme care există şi urmează să fie dezbătute, una dintre ele chiar dacă, după părerea mea, într-o anumită măsură e falsă, e ridicată de doamna judecător, altele sunt legate de SIIJ, de legile justiţiei, de tot ce urmează să lucreze Consiliul, alături de Ministerul Justiţiei, de Parlament, în anul care urmează, modul în care s-a lucrat şi s-a discutat, domnule preşedinte, doamnă preşedintă a fost unul încurajator şi repet, este meritul fiecărui membru al Consiliului. Aici eu cred că ar trebui să fim şi mulţumiţi şi de activitatea acestui Consiliu şi nu numai nemulţumiţi şi să privim cu mai multă încredere anul care vine, un an în care sunt premise bune ca şi Consiliul şi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public să îşi atingă obiectivele. Doresc să mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat, am interacţionat, tuturor celor cu care am făcut lucruri anul acesta împreună şi să urez succes mai departe membrilor Consiliului şi noii conduceri”, a mai afirmat Predoiu.

Bogdan Mateescu, noul președinte CSM

Judecătorul Bogdan Mateescu a fost ales președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cu 7 voturi „pentru” și 2 „împotrivă”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit pentru aalege noua conducere. Pe ordinea de zi a ședinței se regăsește și prezentarea raportului de activitate a instituției pe anul 2020, în mandatul judecătorului Nicoleta Margareta Țînț – președinte și al procurorului Tatiana Toader – vicepreședinte, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat că va fi prezent la bilanț, transmite Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`