Situația ministrului Justiției va fi tranșată abia spre sfârșitul săptămânii. Premierul și Florin Iordache vor avea o discuție după ce va pica moțiunea, susține cu încredere Liviu Dragnea.
Iordache și-a asumat o comunicare defectuoasă, mai subliniază șeful PSD. Premierul spune însă că întâi așteaptă explicații și apoi va lua o decizie în ceea ce-l privește pe Iordache.
"Premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, au stabilit ca după picarea moțiunii de cenzură, joi sau vineri, să aibă o discuție amândoi și să ia o decizie în ceea ce priveste Ministerul Justiției. Am avut o discuție cu premierul și i-am zis că e decizia lui. Ministrul Justiției și-a asumat această comunicare defectuoasă", a precizat Liviu Dragnea.
Premierul așteaptă explicații înainte de a lua o decizie în ceea ce-l privește pe Florin Iordache.
"Eu i-am cerut și nu am uitat sa clarifice întreaga situație, cum s-a ajuns aici, să vină să îmi clarifice, să vina să își asume ce s-a întâmplat și apoi să iau decizia, și o voi lua, legată de ministerul Justiției", a afirmat și premierul Grindeanu.
Vineri, CSM a retras și doi secretari de stat din Ministerul Justiției.
Ministrul Justiției, aproape de demitere. Sorin Grindeanu: "Să vina își asume ce s-a întâmplat și apoi să iau decizia"
#DIRECT_ONE_ikv3ky#