Ministrul german de Finanțe: Următorul ajutor financiar pentru Grecia va fi mult mai mic decât programele actuale
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat vineri că următorul ajutor financiar pentru Grecia va fi mult mai mic decât programele actuale şi va depinde de îndeplinirea de către autorităţile elene a angajamentelor asumate.
În cele două programe de sprijin financiar obţinute de Grecia până în prezent, partenerii europeni şi FMI au aprobat împrumuturi de 240 de miliarde de euro, relatează Mediafax.
Potrivit publicaţiei germane Handelsblatt, Schaeuble a declarat că orice nou ajutor va depinde de respectarea de către Grecia a obligaţiilor asumate. Oficialul german se aşteaptă ca viitorul ajutor să fie mult mai mic decât cel actual, având în vedere că Grecia va avea deja un excedent bugetar, excluzând serviciul datoriilor. Schaeuble a spus că nu poate menţiona cifre sau măsuri specifice.
Discuţiile despre al treilea program de ajutor destinat Greciei au agitat în această săptămână campania electorală din Germania, unde vor avea loc alegeri generale în septembrie.