Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că proiectul Bugetului de stat pe 2025 va fi adoptat de Guvern sâmbătă, apoi va fi trimis pentru dezbatere în Parlament.
Tanczos preconizează că Parlamentul va adopta legea Bugetului săptămâna viitoare. Proiectul de buget a fost agreat de liderii coaliției de guvernare în ședința de miercuri, potrivit G4Media.
Bugetele majorității ministerelor vor scădea, comparativ cu cele din 2024, potrivit acestui proiect.
Amintim că Tanczos Barna a anunțat, marți seară, că propune un buget cu tăieri de cheltuieli, printre care și o scădere de 10% la Administrația Prezidențială, una de 9% la Camera Deputaților și una de 5% la Senat. Însă, vor avea loc și creșteri la anumite ministere, de exemplu, va crește cu 20% bugetul Transporturilor, cu 50% bugetele de la Sănătate și Mediu și cu 10% bugetul Educației, informează Economedia.