Situație alarmantă în România, după ce vineri s-a înregistrat un record de noi cazuri de coronavirus depistate în 24 de ore. Ministrul Educației, Monica Anisie, a atras atenția că este necesar ca elevii și cadrele didactice să conștientizeze situația și să respecte regulile sanitare. Cu rprivire la elevi, Anisie a spus că cei care încalcă dispozițiile date sunt pasibili de scăderea notei la purtare.
Potrivit Monicăi Anisie, cadrele didactice trebuie să le explice elevilor că dacă nu respectă regulile impuse de autorități, riscă scăderea notei la purtare.
„Dacă un copil nu respectă regulile, trebuie să îi explice profesorul că este important să se gândească la pericolul pe care îl realizează față de cei din jurul lui, având în vedere faptul că există posibilitatea să aibă virusul respectiv.
Există în regulamentul pentru organizarea și funcționarea unității de învățământ prevederi cu privire la sancționarea elevilor, de asemenea, în statutul elevului sunt prevăzute.”, a declarat Monica Anisie, potrivitGandul.
Întrebată ce se întâmplă dacă un elev își dă masca jos în clasă și nu ascultă solicitarea profesorului de a o pune la loc, Monica Anisie a declarat că „nu există acum să spunem niște sancțiuni care să vină în defavoarea elevului. În primul și primul rând, noi trebuie să îi spunem elevului că riscă să i se scadă nota la purtare. Știm că având un comportament neadecvat în spațiul școlii, din punctul ăsta de vedere, nerespectând măsurile, riscă să i se scadă nota la purtare.”
Profesorii nu trebuie plătiți pentru orele online pe care nu le susțin, iar cei care refuză să predea astfel nu au ce căuta în sistem, spune premierulLudovic Orban.
„Nu pot accepta ideea că sunt cadre didactice care refuză să își exercite profesia și chiar misiunea. Un profesor care nu face lecții online, acolo unde e necesară organizarea acestor lecții, dacă din zece ore face doar șase, patru ore nu trebuie plătite, e simplu.
Iar dacă refuză să predea online, nu mai are ce căuta în sistemul de educație, pentru că un profesor trebuie să se adapteze. Jobul lui este să transmită informații, trebuie să fie un model, dar are obligația să se adapteze la modalitatea de transmitere a acestor cunoștințe.”, a spus premierul, într-o conferință de presă la Ministerul Educației, întrebat ce se întâmplă în cazul profesorilor care refuză să predea online”, a spusLudovic Orban.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis joi, situația școlilor din România în ceea ce priveștescenariile de funcționare, ținând cont de situația epidemiologică locală actuală.
Potrivit comunicatului de presă, la data de1 octombrie, la nivelul întregii țări unitățile de învățământ funcționează după cum urmează:
* 12.704unități de învățământ sunt încadrate în scenariul 1, adică cursurile se țin în instituții, față în față.
4.608se încadrează în scenariul 2, carepresupune participarea zilnicăa tuturor elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu
344de unități de învățământ sunt înscenariul 3, adică toate cursurile se ținonline.
Dintre cele 344 de unități în care nu se susțin cursuri în instituții,numai 151 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor deCOVID-19înregistrate. Diferența de 193 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează sau a infrastructurii școlare în care se execută diverse lucrări de reabilitare.