Începând din 15 iunie, românii s-ar putea bucura de noi măsuri de relaxare. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei,Virgil Popescu, care a precizat ca autoritățile ar putea decide renunțarea la cele 14 zile de izolare pentru cei care se întorc din străinătate. Și tot de la jumătatea lunii iunie s-ar putea redeschide mall-urile, a mai spus membrul Guvernului. Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Investitorilor de Real Estate din România s-au întâlnit, marți, pentru a discuta despre deschidereacentrelor comerciale. În urma întrevederii, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că s-a stabilit deschiderea mall-urilor începând cu 15 iunie, condiția fiind o situație epidemiologică favorabilă.
Mall-urile s-ar putea deschide de la 15 iunie, dar nu și cinematografele
Dacă șansele ca mall-urile să fie redeschise începând cu data de 15 iunie sunt mari, cinematografele din incinta acestor centre comerciale rămân sigur închise.
„În urma discuțiilor avute am stabilit, că în cazul în care situația epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, a spus Popescu, potrivit Hotnews.
Acesta a precizat că deocamdată nu este luată în calcul și deschiderea cinematografelor și locurilor de joacă.
„Pentru moment, nu luăm în calcul ca din data de 15 iunie să fie deschise cinematografele și locurile de joacă, din interior. Ușor, ușor se vor da măsuri de relaxare, pentru a ajuta la revitalizarea economiei, pentru ca viața să revină la normalitate”, a spus Popescu.
Ministrul Economei anunță noi măsuri de relaxare din 15 iunie
Începând din 15 iunie, românii s-ar putea bucura de noi măsuri de relaxare. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei,Virgil Popescu. Cel mai probabil se va renunța la cele 14 zile de izolare pentru persoanele care se întorc din străinătate. Și tot de la jumătatea lunii iunie s-ar putea redeschide mall-urile.
„Eu sunt optimist că, începând cu 15 iunie, nu va mai fi nevoie de această intrare în izolare. Vrem să relaxam și mai mult măsurile. Nu vorbesc doar de Bulgaria și Grecia, ci și de țările care au o incidență a cazurilor mică”, a explicat ministrulVirgil Popescu, luni seară, la TVR.
De asemenea, iubitorii de shopping s-ar putea bucura de redeschiderea spaţiilor comerciale, cu condiția ca numărul cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19 să scadă.
”Mi s-ar parea normal ca dacă relaxăm și lucrurile merg bine, să ajungem să relaxăm inclusiv condițiile din mall-uri, să putem permite deschiderea magazinelor mari. Eu sunt optimist că, la finalizarea acestei etape de două săptămâni, evaluarea va fi pozitivă și că numarul de cazuri va fi scăzut”, a mai spus ministrul Economiei.
Amintim că spaţiile comerciale mari au fost închise încă din luna martie, ca parte din măsurile pentru a bloca răspândirea pandemiei decoronavirus.
La două zile de la declararea stării de urgență, Organizaţia Patronală a Retailerilor din România (RORETAIL) a anunțat că societățile comercialedin mall-uri, cu excepția farmaciilor și a supermarketurilor,vor suspenda contractele de închiriere ale magazinelor pe întreaga durată a stării de urgenţă.
Ulterior, măsura a fost menținută și pe timpul stării de alertă.