Ministrul Dezvoltării: Trebuie să ne facem un proiect de țară din modificarea Constituției, în vederea reorganizării administrativ-teritoriale / Ce spune Adrian Veștea despre modernizarea drumurilor (VIDEO)

Publicat: 19 07. 2024, 11:43
Foto: Adrian Ioan Veştea / Facebook

Adrian Veștea (PNL), ministrul Dezvoltării, a declarat că viitorul Guvern și viitorul Parlament rezultat din alegeri ar trebui să-și asume ca proiect de țară modificarea Constituției astfel încât să se poată face reorganizarea administrativ-teritorială.

Veștea a vorbit și despre investițiile în infrastructura rutieră, în condițiile în care un sfert din drumurile publice din România sunt pietruite sau de pământ.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.

Veștea, despre reorganizarea administrativ-teritorială

„În primul rând, consider că acest proces trebuie să înceapă cât se poate de repede, e un aspect care sigur va duce la eficientizarea economică a României. Am discutat în acest mandat. Am început un astfel de proces tocmai pentru că trebuie să fie un proiect de țară pe care trebuie să și-l asume o guvernare viitoare.

Anul acesta am trecut prin mai multe procese electorale, (….) iar de anul viitor primele demersuri care cred că trebuie făcute ar fi acelea de a îmbunătățit cadrul legal, a găsi posibilitatea, prin modficarea Constituției, ca acest proces să se poată derula. Până acum, acest proces nu a mers decât pe direcția de a se crea mai multe administrații locale. (…)

Ar trebui ca, prin modificarea Constituției, să putem permite cadrul lgeal în care să putem începe acest proces de reorganizare administrativ-teritorială.

Trebuie începută o campanie de conștientiare a tuturor cetățenilor României că acest aspect va duce la îmbuntățrea calității vieții în fiecare comunitate. Acest lucru trebuie făpcut serios.

Trebuie să fie un proiect asumat de Guvern, un proiect de țară, care să ducă la eficentizare din punct de vedere economic a României”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Veștea, despre modernizarea drumurilor

Adrian Veștea a vorbit și despre investițiile în infrastructura rutieră, în condițiile în care, potrivit INS, peste un sfert din drumurile publice sunt pietruite sau de pământ, iar 30% din cele modernizate oricum aveau durata de folosire depășită la finele lui 2023.

Întrebat ce investiții se fac în acest domeniu, ministrul Dezvoltării a răspuns: „Sunt mai multe oportunități de dezvoltare. Dacă ne uităm la 2023, putem spune că e un an istoric în care investițiile s-au cifrat la 103 miliarde de lei, bani extrem de mulți, sumă implementată în infrastructră. Dacă ne raportăm la bugetele naționale și la programele pe care le derulăm prin Ministerul Dezvoltării, putem spune că din 2015 și 2017, PNDL 1 și 2 au permis autorităților locale să acceseze sume importante pentru drumuri. Avem 4076 de contracte pentru drumuri care s-au adresat UAT-urilor. Valoarea totală a drumurilor era de 24 de miliarde și până acum s-au decontat 22 de miliarde și 90 de milioane. Avem și programul ”Anghel Saligny” prin care au existat oportunități de finnațare pentru apă-canal și asfaltarea acestor drumuri. Proritate a existat pentru apă și canalizare. (…) Dacă ne raportăm doar la drumuri, pe ”Anghel Saligny”, pe ordin de ministru, avem 3005 obiective de 30.572.000 lei, deci sume importante doar din programele naționale. Dar sunt și programele operaționale, regionale și fondurile europene. Au fost interesați primarii”.