Ministrul de Externe al Ungariei, în vizită oficială la București

Ministrul de Externe al Ungariei, în vizită oficială la București
Foto: euinside.eu

Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Janos Martonyi, va efectua marți o vizita oficială la București, la invitația omologului român, Cristian Diaconescu, informează, printr-un comunicat, Ministerul de Externe.

 Cei doi miniştri vor evalua priorităţile de cooperare româno-ungare,  noile oportunităţi de dezvoltare, în cadrul Parteneriatului Strategic existent între România şi Ungaria cu accent atât pe posibilităţile concrete de avansare a proiectelor comune privind infrastructura energetică şi de transporturi, cât şi pe modalităţile de intensificare a schimburilor comerciale şi diversificare a investiţiilor reciproce.

În ceea ce priveşte agenda europeană, convorbirile vor urmări identificarea celor mai bune modalităţi de poziţionare faţă de principalele subiecte de interes comun de pe agenda europeană: aderarea României la Spaţiul Schengen, negocierile privind viitoarea perspectivă financiară a UE, Politica Agricolă Comună, Politica de Coeziune, securitatea energetică, extinderea Uniunii Europene şi Vecinătatea Estică.

Totodată, şefii celor două diplomaţii vor avea un schimb de opinii privind recentele evoluţii din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor