Ministrul Culturii, atacat cu roşii la Cluj: Protestatarii i-au cerut demisia pentru că susţine proiectul Roşia Montană (VIDEO)
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost atacat cu roşii de un grup de protestatari din Cluj, care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Manifestanţii l-au aşteptat pe ministru în faţa Prefecturii Cluj, unde susţinuse o conferinţă de presă, şi l-au atacat cu roşii şi au strigat „Demisia!”.
Protestatarii aveau mai multe pancarte pe care scria „Barbu, mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului” şi „Roşia Montană în patrimoniul UNESCO”, relatează Mediafax.
În momentul în care ministrul s-a îndreptat spre maşina parcată pe trotuar, protestatarii au aruncat spre acesta cu o pungă cu trei roşii, care a căzut lângă el, şi au strigat „Demisia!”.
Unul dintre protestatari, care bloca accesul spre maşina ministrului, a fost îndepărtat cu forţa de jandarmii prezenţi, iar Daniel Barbu a reuşit să urce în maşină şi să plece, fără a face vreo declaraţie.
Ministrul liberal al Culturii, Daniel Barbu, se alătură poziţiilor contradictorii referitoare la proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Aflat vineri la Cluj, ministrul Barbu a declarat că va vota împotriva proiectului Roşia Montană pentru că aceasta este decizia partidului, dar că susţine proiectul în calitate de ministru
Citeste mai mult: adev.ro/mt26pj