Ministrul Cseke Attila, despre fondurile pentru înființarea centrelor de vaccinare: Sumele de care a vorbit Vlad Voiculescu nu există la Ministerul Dezvoltării (VIDEO)

Publicat: 12 01. 2021, 20:49
Foto: gov.ro

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a vorbit în ediția de marți seară a emisiunii ”Actualitatea”, cu Tudor Mușat, despre proiectul de ordonanță de urgență privind finanțarea pentru organizarea și amenajarea centrelor vaccinare. Reprezentantul Guvernului spune că sumele de care a vorbit ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ”nu există la Ministerul Dezvoltării”.

Ce spune Ministrul dezvoltării despre finanțarea centrelor de vaccinare

„Ministerul pe care îl conduc este ministerul de resort pe partea de administrație, deci tot ceea ce legat de legislație pe administrație este în curtea noastră. Eu cred că colegul meu, Vlad Voiculescu, a avut o problemă sau o eroare de comunicare, pentru că sumele de care dânsul a vorbit nu există la Ministerul Dezvoltării în prezent pentru că nu avem legea bugetului de stat aprobată, iar cheltuielil cu această destinație de vaccinare, în mod logic nu puteau fi prevăzute anul trecut pentru că anul trecut, în ianuarie, nu eram în pandemie”, a declarat Cseke Attila.

Precizările ministrului Dezvoltării vin în contextul în care Vlad Voiculescu a declarat că ”după ce există o evaluare, evident că banii pot fi ceruţi de către autorităţile publice locale de la Guvern. Există de asemenea un partener instituţional pentru asta şi se numeşte Ministerul Dezvoltării. Ministerul Dezvoltării este partenerul din Guvern care discută direct cu autorităţile publice locale (…) atunci când există o nevoie de finanţare la nivel local aşa se întâmplă lucrurile. Ministerul Dezvoltării este unul dintre ministerele avizatoare ale acestei ordonanţe”.

Cseke Attila a subliniat însă că în bugetul actual nu sunt prevăzute sume pentru centrele de vaccinare pentru simplul motiv că la începutul anului 2020, atunci când a fost construit bugetul, nu începuse pandemia de coronavirus. Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării insistă că pot fi găsite soluții.

”În ultimele două zile, Ministerul Dezvoltării a dat mai multe soluții de îmbunătățire a acestui proiect de ordonanță de urgență. (…) În ceea ce privește bugetarea acestor activități, un dialog întotdeauna este absolut necesar. Este cert că la Ministerul Dezvoltării, în bugetul actual care este 1/12 din bugetul anului trecut, nu există capitole legate de finanțări pentru vaccinare pentru că, pur și simplu, anul trecut nu au existat.

Asta nu înseamnă că nu căutăm soluții, iar propunerile noastre sunt propuneri de îmbunătățire prin care să reglementăm aceste aspecte, iar autoritățile locale să aibă siguranța că aceste cheltuieli, care pot fi nu puține, mai ales de dotarea acestor cabinete, să fie asigurate din diverse surse. (…)

Banii nu vin prin Ministerul Dezvoltării pentru că nu avem această posibilitate. În schimb, finanțarea unităților sanitare cu paturi, a spitalelor atunci când vorbim de centre de vaccinare în interiorul spitalelor sau centrelor de vaccinare se face de la bugetul de stat prin transfer la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, pot fi prevăzute alte metode, incusiv din Fondul de rezervă bugetară, sau prin legea bugetului. Deci sunt soluții pentru a debloca această situație și cred că deja astăzi suntem într-un alt stadiu”, a mai spus Cseke Attila.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Mai mulți primari din țară se plâng că nu au bani să înființeze și să doteze centrele de vaccinare anti-COVID, așa cum prevede proiectul de ordonanță de urgență.

Klaus Iohannis:Primarii vor amenaja aceste secții și cheltuielile se vor deconta de către Guvern

În legătură cu acest subiect, președintele Klaus Iohannis a declarat marți seară că primarii vor amenaja aceste secții, iar cheltuielile vor fi decontate de Guvern.

”Nu cred că aceste probleme vor pune în pericol succesul campaniei de vaccinare. Cum ele nici nu sunt probleme reale, sunt probleme fictive prin care probabil unii au crezut că este bine să se profileze un pic în plus. Cum nu mai avem campanii electorale trebuie să găsească politicienii alte metode de a ieși în față. Pot să vă spun din sursă sigură, prezidențială că această ordonanță urmează să fie dată, a fost discutată inclusiv cu menționații primari nemulțumiți, care vor primi sprijin de la Guvern. Medicii și personalul medical care va lucra în aceste centre de vaccinare va fi plătit, primarii vor amenaja aceste secții și se vor deconta de către Guvern aceste cheltuieli. Așadar, toate premisele pentru a avea o campanie de vaccinare de succes sunt pregătite și vor fi create cu tot cadrul juridic în cel mai scurt timp”, a spus Klaus Iohannis.