Ministrul conflict: În nici trei luni de mandat la Sănătate, Vlad Voiculescu a intrat în tot felul de divergențe cu numeroși oficiali. Tot el a avut poziții contradictorii cu privire la centrele de vaccinare separate

Publicat: 11 03. 2021, 10:45
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deși n-are nici trei luni de când a preluat mandatul de ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a fost protagonistul mai multor conflicte la nivelul Guvernului. Una dintre controversele în care a fost implicat în puținul timp petrecut la Palatul Victoria a fost reprezentată de faptul că a declarat public că „e jenant să avem centre separate pentru anumite instituții”, deși cu doar o săptămână înainte tot el semna un act normativ care a permis rudelor angajaților din sistemul de apărare, de ordine publică și servicii să fie vaccinate în centrele speciale organizate în aceste instituții.

Vlad Voiculescu, poziții contradictorii cu privire la centrele de vaccinare separate

În finalul lunii ianuarie, la Palatul Victoria, ministrul Sănătății anunța că vor fi efectuate controale pentru a verifica dacă sunt respectate regulile în centrele de vaccinare, dar și că acele centre cu circuit închis, cum sunt cele ale MApN sau MAI, ar putea fi închise, amintește G4Media.ro într-o analiză a conflictelor în care a fost implicat Vlad Voiculescu în cele două luni și jumătate de guvernare.

„România nu poate să fie un sat fără câini. Am vorbit cu premierul pentru introducerea de sancțiuni, dacă strategia de vaccinare nu este respectată la centre. În acest moment putem să îi asigurăm de avertismente disciplinare, în curând vom putea vor de sancțiuni. (…)E jenant să avem centre separate pentru anumite instituții.Premierul împărtășește această opinie. Trebuie să îi protejăm pe cei vulnerabili, restul, cu tot dragul, ar trebui să mai aștepte un pic”, spunea ministrul în 27 ianuarie.

Cu toate acestea, cu numai o săptămâna înainte de aceste declarații, același Vlad Voiculescu își punea semnătura pe o Hotărâre de Guvern care a premis rudelor militarilor și angajaților din sistemul de ordine publică și servicii să fie vaccinate în centrele speciale organizate în aceste instituții.

Primul conflict din mandatul de ministru al Sănătății, cel cu Emil Boc

Primele critici la adresa lui Vlad Voiculescu au venit la început de ianuarie, când primarul liberal al Clujului, Emil Boc, în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România, solicita Ministerului Sănătății să le asigure primăriilor banii pentru dotarea centrelor de vaccinare anti-COVID-19.

Emil Boc îi reproșa lui Vlad Voiculescu că nu poate să stabilească sarcini „fără să dea bani” și declara la Digi 24 că primarii din asociația pe care o conduce „sunt extrem de revoltați” de atitudinea ministrului, care „ignoră niște principii după care se conduce UE”.

Vlad Voiculescu, divergențe cu Valeriu Gheorghiță

N-a durat mult timp și în spațiul public au ieșit la iveală tensiunile dintre Vlad Voiculescu și Valeriu Gheorghiță, care fusese numit la șefia Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19 înainte de venirea USR-PLUS la guvernare.

Ziarul Adevărul scria în ianuarie că relațiile dintre cei doi sunt tot mai reci. Potrivit DC News, s-a ajuns până în punctul în care medicul militar a amenințat cu demisia, pe fondul insistențelor lui Vlad Voiculescu de a face diverse schimbări în campania de vaccinare.

La nivel public, ambii au negat tensiunile, deși au recunoscut că există puncte de vedere diferite pe anumite teme.

Valeriu Gheorghiță a vorbit și miercuri seară, pe B1 TV, despre speculațiile privind o posibilă trecere a echipei de coordonare a campaniei de vaccinare la Ministerul Sănătății.

Întrebat ce intenții are în cotextul unor zvonuri privind o posibilă schimbare a sa din funcție și o posibilă trecere a echipei de coordonare a campaniei de vaccinare la Ministerul Sănătății, Valeriu Gheorghiță a răspuns: „Nu m-am autonumit în această calitate de președinte al Comitetului Național de vaccinare și nu îmi voi da demisia decât atunci când voi fi eventual înlocuit la propunerea premierului, în coordonarea căruia mă aflu. Această campanie nu trebuie să se oprească la un singur om, nu trebuie să se oprească la mine, eu vă asigur că am făcut alături de echipa mea tot ce am știut mai bine”.

Tensiuni între ministrul Sănătății și ministrul Educației

Ministrul Sănătății a avut divergențe și cu ministrul Educației, alături de care a semnat un ordin comun pentru redeschiderea școlilor. De altfel, chiar și revenirea la clase a părut să îi prindă pe poziții diferite, dat fiindcă, deși Sorin Cîmpeanu s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea redeschiderii, Vlad Voiculescu continua să evite să își spună public opinia cu privire la acest subiect chiar și cu doar câteva zile rămase până la momentul 8 februarie.

„Vă închipuiți că nu pot să mă pronunț în momentul de față. O să evit să mă pronunț, întrebați-mă altceva, vă rog”, răspundea ministrul pe B1 TV, în 1 februarie, întrebat fiind dacă ne îndreptăm spre redeschiderea școlilor.

Divergențele dintre cei doi au continuat și pe alte subiecte, de la publicarea formularului privind consimțământul pentru testarea elevilor și până la oferirea de mărțișoare în școli cu ocazia zilei de 1 martie. Purtarea măștii la orele de sport a părut să producă și ea tensiuni.

„Cineva s-a grăbit, într-adevăr, din păcate. Acest formular va fi schimbat, vor fi adăugate informaţii ca să fie adus în conformitate cu legislaţia în domeniu (…) Probabil că din dorinţa de a face bine, în spiritul prevenţiei s-au strecurat şi astfel de erori care sunt generate doar de grabă, nu de rea intenţie…”, spunea Sorin Cîmpeanu.

Publicarea datelor legate de vaccinare și pandemie, cel mai recent scandal în care a fost implicat Vlad Voiculescu

Poate cel mai proeminent conflict în care a fost implicat Vlad Voiculescu este cel legat de publicarea datelor statistice privind pandemia și vaccinarea pe portalul guvernamental data.gov.ro.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a explicat că nu este normal să fie publicate date care conțin și adrese legate de sistemul de apărare, sistemul de ordine publică și serviciile secrete.

„Nu este normal ca ele să fie publicate cu adrese legat de sistemul de apărare, sistemul de ordine publică, înțeleg că era vorba și de servicii. În ce condiţii… Vezi adresa, strada x, numărul y şi constaţi că acolo s-au vaccinat 7, 8, 10 cetăţeni din structurile respective. Păi, în momentul respectiv,poţi să te aştepţi ca oricine, nu ştiu, poate că nu ne sunt toţi prieteni pe pământul acesta, dar pot veni în orice moment să fotografieze, să filmeze… Nu mi se pare normal să dăm publicităţii”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, la TVR.

Corpul de Control al Premierului s-a autosesizat și a demarat o anchetă, iar premierul Florin Cîțu a subliniat că respectă orice demers de transparentizare care este în acord cu legislația, însă persoanele care au publicat datele trebuie să dea explicații pe fondul interpretărilor, unele dintre ele tendențioase, care au apărut în spațiul public.

„Din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă, transparență 100%, datele sunt publicate. Nu le-a scos nimeni de nicăieri. Singura problemă este de interpretare, să nu fie interpretate greșit. Am văzut mai multe interpretări în spațiul public, unele tendențioase, și eu cred că aici cei care le-au publicat au datoria să le explice, dacă este adevărat ce se aude sau nu. Din punctul meu de vedere, transparență 100%”, a afirmat premierul, care în aceeași conferință de presă a precizat că i-a atras atenția lui Vlad Voiculescu că „trebuie să ne concetrăm și pe pandemie”, nu numai pe campania de vaccinare.