Modul în care a fost construită Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție este „deficitar”, iar organismul nu poate să combată corupția din domeniu „nici dacă ar fi vrut”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu, luni dimineață, potrivit Agerpres.
„Modul în care a fost construită este deficitar, cu o competenţă adresată strict unei categorii profesionale şi nu fenomenului de corupţie ca atare. Apoi, modul în care a fost integrată, de fapt neintegrată în structura piramidală, ierarhică a Ministerului Public, modalitatea în care practic procurorul-şef al acestei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie emite acte procesuale fără să poată fi cenzurat de către procurorul general, modul în care a funcţionat această secţie de un an şi mai bine, fără rezultate deosebite, ba chiar cu măsuri procesuale care au pus în cauză voinţa de a combate corupţia – mă gândesc la acele apeluri retrase în cauze de mare corupţie neexplicate, nejustificate, lipsa unor anchete care să demonstreze că are capacitatea această secţie chiar să combată fenomenul de corupţie, acolo unde este, în Justiţie”, a explicat Predoiu, la sediul Ministerului Justiţiei.
El consideră că, cu o singură unitate în București, Secția specială nu ar fi putut, „chiar dacă ar fi vrut”, să combată corupţia.
„În mod obiectiv, o astfel de secţie doar cu procurori grupaţi în Bucureşti, la centru, fără să aibă dezmembrăminte teritoriale nu ar fi putut nici dacă ar fi vrut să combată corupţia sau o abordeze într-un mod structurat şi eficient, pentru că nu poţi să faci din Bucureşti supravegherea fenomenelor de corupţie şi combaterea lor în toată ţara”, a mai spus Predoiu.
Potrivit lui Predoiu, de la început, acest proiect a fost „compromis” din punct de vedere legislativ şi chiar operaţional.
„Şi dacă s-ar fi făcut aceste dezmembrăminte, unităţi teritoriale, la ce-am fi ajuns? La un fel de DNA paralel? Şi aşa este complicată arhitectura Ministerului Public şi nu totdeauna armonizată. S-a văzut că a fost, de fapt, un demers neprofesionist, nesuficient fundamentat, chiar dacă a plecat de la o idee care merită discutată: cum putem evita abuzurile asupra magistraţilor. Dar şi această idee trebuie să aibă în prealabil o altă cercetare în sens criminologic, în sens procedural. Unde au fost acele abuzuri? Cine le-a săvârşit? Cine a fost şantajat? Cum a fost şantajat, dacă a fost şantajat? Câte cazuri sunt? A fost fenomen de structură, de sistem? Au fost cazuri izolate? La toate aceste lucruri se putea da răspuns până acum şi Justiţia putea să dea un răspuns”, a completat el.