Ministrul Bogdan Gheorghiu: „De vreo 12 ani, Ministerul Culturii nu a mai achiziționat artă contemporană”

Ministrul Bogdan Gheorghiu: „De vreo 12 ani, Ministerul Culturii nu a mai achiziționat artă contemporană”
foto: Facebook @ Bogdan Gheorghiu

Ministerul Culturii nu mai achiziționase „de vreo 12 ani” lucrări de artă contemporană, a subliniat ministrul Bogdan Gheorghiu, care a precizat că pentru a veni în sprijinul artiștilor plastici, în condițiile pandemiei, Guvernul a alocat 2 milioane de euro pentru un program de achiziție în acest sens.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, despre achiziționarea de artă contemporană

„Printre măsurile luate de minister în contextul pandemiei, pentru a veni în sprijinul artiştilor plastici, a fost demarat un program de achiziţie de artă contemporană, pentru care au fost alocaţi 2 milioane de lei Muzeului Naţional de Artă Contemporană, pentru a desfăşura întreaga procedură. Până acum s-au înscris 430 de artişti. Practic, cei aproape 400 de mii de euro (2 milioane de lei, n.r.) vor ajunge la artiştii plastici. Este o măsură de sprijin la care ne-am gândit că atâta timp cât le cumpărăm munca, şi statul este câştigat, îmbogăţind ceea ce are statul ca patrimoniu în zona artei plastice. De vreo 12 ani, Ministerul Culturii nu a mai achiziţionat artă contemporană. Este un lucru pe care noi ni-l dorim să devină un obicei, ca anual, statul român, prin Ministerul Culturii, să achiziţioneze artă contemporană”, a afirmat Bogdan Gheorghiu, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ministrul Culturii a mai menționat că România este probabil singura ţară din UEcare nu are un registru al sectorului cultural.

„Suntem probabil singura ţară din UE care nu are o situaţie clară despre câţi artişti avem în România, fie că vorbim despre sectorul public sau cel independent. Noi am demarat un mecanism incipient al Registrului sectoarelor cultural – creative, prin Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală, din subordinea Ministerului Culturii. Este important să avem acest registru pentru că ori de câte ori am cerut măsuri de sprijin Guvernului pentru artişti, Ministerul Finanţelor întreabă de impactul bugetar, iar dacă nu avem o statistică să ştim câţi beneficiari sunt pe măsura propusă, nu se poate preciza impactul financiar şi asta blochează multe proceduri”, a explicat Bogdan Gheorghiu.

Demnitarul a mai anunțat că viitorul Muzeu al Revoluţiei Naţionale Anticomuniste, care va fi construit la Timişoara, va purta numele „Lepa Bărbat”, aceasta fiind primul martir din Decembrie 1989, ucisă prin împuşcare în 17 decembrie, în Piaţa Libertăţii.

„Muzeul va purta acest nume atât pentru faptul că Lepa Bărbat a fost primul erou tăcut al Revoluţiei din 1989, dar şi pentru că avem nevoie să dăm instituţiilor o faţă umană. Este un simbol al libertăţii noastre”, a subliniat ministrul Culturii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră