Ministrul Apelor, despre apelativul „Fă, Doina”, cu care i s-a adresat premierul Ponta: „Eu n-am auzit niciodată acest cuvânt în vocabularul său” (VIDEO)
Ministrul Apelor, Doina Pană, spune că nu a auzit niciodată în vocabularul premierului Victor Ponta apelativul „fă”.
Întrebată dacă șeful Guvernului i s-a adresat așa în timpul vizitei de la inundațiile din Teleorman, Doina Pană neagă acest lucru.
„În vocabularul premierului, eu acest cuvânt nu l-am auzit niciodată, în niciun context. Folosește ca un apelativ prietenesc, de exemplu „măi, Liviule”, „măi, Doina”, dar în niciun caz ce s-a relatat în presă. Și dacă ascultați cu atenție, că există bandă audio, o să-mi dați dreptate”, a spus ministrul Doina Pană.
Premierul Victor Ponta și ministrul Apelor, Doina Pană, s-au întâlnit marți, în zonele afectate de inundații din Teleorman, ocazie cu care a fost surprinsă o mică discuție dintre cei doi, primul-ministru adresându-se acesteia cu apelativul ”fă”.
„Tu ce faci, fă, Doina, aicea? Aveai chef de niște inundații?„, a întrebat-o Victor Ponta pe Doina Pană în momentul în care ministrul se urca în barca pneumatică.
Potrivit imaginilor difuzate de Știrile ProTV, Doina Pană îi răspunde premierului: ”Păi nu aveam chef, dar…”.
Premierul a precizat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că nu s-a adresat injurios ministrului Apelor, Doina Pană.
”Am văzut astăzi (n.r. miercuri) că m-am adresat injurios la adresa doamnei ministru Pană. Nici nu băusem whisky, nici nu veneam de pe vapor, nu folosesc termenul de ”fă”. M-am uitat pe înregistrare, e clar că nu am zis așa, dar nu contează. Contează că orice vom face, unii o să ne înjure”, a declarat premierul. (Detalii AICI)