Ministrul Apărării: Recrutarea resursei umane în Armată, afectată de situaţia demografică şi concurenţa din sectorul civil
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, e declarat că recrutarea resursei umane în Armată întâmpină obstacole din cauza situației demografice și a schimbărilor produse în profilul aptitudinal-motivațional al tinerilor, precum și a concurenței impuse de sectorul civic.
"Atragerea şi recrutarea unei resurse umane valoroase reprezintă un domeniu strategic cu impact puternic atât asupra capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, cât şi a pregătirii populaţiei şi teritoriului pentru apărare. (…) Utilizarea spaţiului virtual ca mediu de promovare a profesiei militare, deşi este la început, are premisele unei abordări de succes, ceea ce justifică dezvoltarea sa în continuare", a spus Leș, potrivit economica.net.
Ministrul a mai spus că evoluția în cariera militară, în mod planificat și pe criteriul performanței profesionale, se află pe lista obiectivelor pe care și le-a propus MApN. Printre obiective se numără și asigurarea unui echilibru din punct de vedere financiar sau creșterea capacității operaționale a forțelor armate.
"De asemenea, vom urmări implementarea unui management optim al resurselor de apărare pentru optimizarea raportului între structurile combatante şi cele de comandament sau administrative şi asigurarea unui echilibru corect între funcţiile de militar şi civil, precum şi între funcţiile combatante şi cele de asigurare sau comandament. Ne dorim, totodată, ca începând cu anul 2017 să asigurăm o proporţie echilibrată între cheltuielile destinate înzestrării şi cele destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului, astfel încât să se atingă un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO", a explicat Gabriel Leș.