Ministrul Agriculturii: Dacă în următoarele zile nu va ploua, pagubele vor fi aproape de 100% pentru majoritatea culturilor care au fost însămânțate în toamnă / Ce spune Adrian Oros despre relansarea agriculturii după pandemia de coronavirus (VIDEO)

Ministrul Agriculturii: Dacă în următoarele zile nu va ploua, pagubele vor fi aproape de 100% pentru majoritatea culturilor care au fost însămânțate în toamnă / Ce spune Adrian Oros despre relansarea agriculturii după pandemia de coronavirus (VIDEO)
foto: Facebook

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat luni, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, că unele sectoare agricole vor fi afectate aproape complet de secetă dacă în următoarele zile nu vor fi precipitații. Totul în contextul în care agricultura, în general, are de suferit, la fel ca multe alte domenii din cauza pandemiei de cornavirus.

”Noi, ca Guvern, am drămuit foarte bine, am monitorizat de la începutul crizei ceea ce se întâmplă cu stocurile, ce se întâmplă cu prețurile. Peste toate s-a suprapus și această secetă, nemaiîntâlnită, spun specialiștii, și atunci am luat niște măsuri care am considerat că sunt cele mai bune.

Am văzut ce pagube imense a produs această secetă până acum, coroborat cu înghețul, iar în zonele care nu sunt irigabile și, din păcate, avem foarte multe asemenea suprafețe, această secetă a produs deja foarte mari pagube și dacă în următoarele zile nu va ploua, cu siguranță, pagubele vor fi aproape de 100% pentru majoritatea culturilor care au fost însămânțate în toamnă. De aceea, noi am dat drumul unor comisii care să constate și să evalueze pagubele, în așa fel încât să știm foarte exact care sunt sumele pe care ar trebui să le alocăm ca să compensăm pierderile pe care le au agicultorii din cauza secetei”, a spus ministrul Adrian Oros.

Adrian Oros, despre relansarea agriculturii după pandemia de COVID-19

Întrebat cum ar relansa agricultura României după pandemia de COVID-19 și de câți bani ar fi nevoie pentru acest lucru, Adrian Oros a răspuns: „Orice ministru ar vrea să atragă cât mai multe sume după trecerea acestei perioade de criză care, cu siguranță, va marca, într-un grad sau altul, fiecare segment de activitate. Deocamdată, noi monitorizăm ceea ce se întâmplă. Știm cum a fost afectate până acum fiecare segment de activitate, și producătorii, și procesatorii. Știm că sunt foarte multe stocuri pe care nu reușesc să le vândă, pe de o parte. Pe de altă parte, unii se plâng că au crescut prețurile. Noi trebuie să ne gândim și la cumpărători care trebuie să cumpere produsele la prețuri corecte, dar, în același timp, și la producători și la procesatori să reziste pe piață. Ar fi vorba de câteva miliarde bune. (…) Noi suntem încă la începutul crizei. (…) Cu siguranță, vom ști, în momentul în care apar primele rezultate negative să intervenim și să le corectăm”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ministrul Agriculturii: Munictorii sezonieri ar rămâne în țară dacă ar primi oferte egale aici

Ministrul a vorbit și despre muncitorii sezonieri români din Marea Britanie și Germania, în contextul în care sute de persoane au plecat în ultima săptămână la muncă în străinătate.

”Acești oameni, au lucrat în țările respective în ultimii ani și au venit acasă doar în această perioadă. Știm cu toții că în ultima perioadă, cea mai mare problemă a economiei și a agriculturii era lipsa forței de muncă responsabilă și calificată. Cu siguranță că dacă agricultura românească, și aici mă refer la agenții economici care oprează în agricultură și industria alimentară, ar face apel la acești muncitori și ar face oferte sensibil egale cu ceea ce primesc acolo, ei ar rămâne în țară”.

Anterior, Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea Britanie, a declarat, pentru Știrile B1 TV, că Executivul de la Londra nu a solicitat muncitori sezonieri din țara noastră pentru a face față crizei de forță de muncă din Regat. Diplomatul a confirmat însă că au existat discuții „în special prin organizații foarte mari”.

Ministrul Agriculturii, despre condițiile în care românii pot cumpăra carne de miel

Cât despre condițiile în care românii pot cumpăra în această perioadă carne de miel pentru masa de Paște, ministrul Agriculturii a precizat: ”Anul acesta s-a făcut o derogare sumplimentară de la ANSVSA, în așa fel încât să se constituie puncte de sacrificare temporară chiar și în fermă, în prezența unui medic veterinar, astfel încât, cine dorește poate să se deplaseze pe distanțe scurte, la ferme, să-și cumpere miel”.

Amintim, în acest context, că recent, Grupul de Comunicare Strategică a făcut precizări în legătură cu respectarea distanțării sociale în unele situații punctuale, în perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, oficialii au transmis că românii se pot deplasa până la diverși agenți economici, pentru achiziționarea cărnii de miel, dacă au asupra lor cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, unde se va bifa punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor).

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, pe 9 aprilie, emiterea Ordonanței Militare nr. 8, care prevede, printre altele, că piețele agroalimentare vor rămâne deschise ”pe toată perioada stării de urgență, pentru agricultorii care prezintă cerrtificat de producători agricoli și, evident, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii deCOVID-19”.

Ministrul Adrian Oros despre pagubele din agricultură

Urmăriți B1TV.ro și pe
`