Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a lansat duminică seara, în emsisiunea Selectiv, acuzații grave la adresa fostului director general APIA Ionuț Lupu, a cărui demitere era să arunce în aer coaliția. Florin Barbu a precizat că funcția de director APIA nu este una politică. Mai mult, ministrul Agriculturii a spus că Ionuț Lupu, în calitate de director APIA a făcut plăți pentru soția sa care are în exploatare terenuri agricole:
„Aici s-a făcut o greșeală. Funcția de la APIA nu este o funcție politică. Greșeala a fost făcută de către partenerii de coaliție care au spus că această funcție este a lor. Eu nu îmi asum să spun în momentul de față pentru că orice declarație pe care o dai poate să fie o declarație penală, că eu am numit într-o funcție publică un membru de partid. Eu nu am făcut lucrul acesta. Eu îl apreciez și l-am apreciat pe domnul Lupu, o fi bun în privat, în zootehnie, pentru că este medic veterinar, în ceea ce ce a făcut în agricultură, că și soția dânsului are teren agricol și a primit subvenție făcută plată de către domnul Lupu.
Nu știu dacă este moral, că mă întrebați la început dacă eu ca ministru am afaceri în agricultură sau plătesc către fratele meu sau soția mea plăți de la Ministerul Agriculturii. Nu am așa ceva. Domnul Lupu a plătit către soția dânsului, care deține exploatație în Neamț de teren agricol. Eu i-am atras atenția de prima dată de când a venit. Eu mi l-am dorit și prima propunere a mea a fost pentru că l-am luat din mediul asociativ și mi-am asumat față de coaliție acel post liber de secretar de stat pentru că mi-l doream ca secretar de stat să dezvolte zootehnia din România. Nu știu ce s-a întâmplat, ce decizie s-a luat pentru că funcția de secretar de stat eu am solicitat-o și PNL putea să o asume pentru că e o funcție politică, au luat decizia să nu-l trimită secretar de stat. A ajuns la APIA și asta s-a întâmplat”.
Florin Barbu a mai spus că Ionuț Lupu „a luat partea politică în brațeȚ și că nu se mai ocupa de atribuțiile de la APIA:
„Am fost foarte nemulțumit pentru că la un moment dat a luat partea politică în brațe, a stat numai pe la televizor, toate hârtiile și toate mapele nu erau făcute, am convocat ședință inclusiv în interiorul APIA, nu a venit la ședința pe care o aveam cu directorii atât tehnici, cât și directorii generali și adjuncți care implementează schemele de plată către fermieri.
Nu s-a făcut nicio presiune asupra sa. Atunci când vii într-o funcție îți asumi și bune și rele. Dacă ai considerat că acea plată sau că s-au făcut presiuni pe el să facă anumite plăți foarte bine! Le transmiți către Parchet, le verifică dar să nu uităm un lucru, că aici nu vorbim doar pe plata pe stuf, vorbim despre plata fermierilor români. Într-o săptămână de când domnul Lupu a anunțat la televizor că vor finaliza plata subvențiilor la sfârșitul lunii mai normal că a agitat toți fermierii din România. Dacă nu stai la servici nu înelegi mecanismele de plată, nu înțelegi softurile cum pot fi încadrate, că poți să dai și decizie de penalități și după ce faci o plată pentru că acel fermier este în baza de date și oricând poți să reții sumele din anii următori de plată. Nu a înțeles acest lucru din punct de vedere tehnic”.