Miniștrii de Finanțe din zona euro își dau acordul pentru pachetul de salvare al sistemului bancar spaniol

Publicat: 20 07. 2012, 19:10
Foto: msnbc.msn.com

Miniștrii de Finanțe ai statelor din zona euro au aprobat suma de 100 de miliarde de euro ca ajutor financiar acordat Spaniei. Decizia permite Fondului European pentru Stabilitate Financiara (EFSF) accesul la 30 de miliarde de euro “la care se poate apela în cazul unei dificultăți financiare neașteptate”, potrivit declarației comune a celor 17 miniștri de finanțe europeni.

Băncile vor avea acces la fondul de ajutor al zonei euro prin intermediul fondului de ajutor bancar al guvernului spaniol. Pentru a primi ajutorul oferit de economiile din zona euro prin intermediul guvernului, băncile spaniole trebuie să înainteze aprobarea planului de restructurare, informează Business Week.

Acordarea unui împrumut Spaniei destinat recapitalizării instituțiilor financiare este o garanție a efectului pozitiv pe care decizia îl va avea asupra întregii zone euro”, au declarat miniștrii de finanțe într-o declarație de presă comună.

În cadrul întâlnirii nu au fost discutate și alte aspecte ale luptei împotriva crizei datoriilor, criză ce încă afectează stabilitatea financiară a Uniunii Europene, la trei ani de când a început.

Miniștrii nu au găsit un răspuns la posibilitatea Greciei de a plăti 3,1 miliarde de euro în august, data scadenței euro-bondurilor grecești, sau la creșterea alarmantă a costurilor de împrumut ale Italiei.

La începutul acestei luni, Jean-Claude Juncker, liderul grupului de miniștri, a declarat că se va găsi o soluție tehnică pentru susținerea Greciei în luna august, înaintea următoarei întâlniri a finanțiștilor europeni, programată pentru luna septembrie.