Ministerul Muncii a anunțat, printr-un comunicat transmis miercuri, că va avea un sistem informatic care va asigura un punct unic de contract pentru soluționarea online a solicitărilor primite de la cetățeni. Proiectul de investiții a fost aprobat astăzi de Guvern și are o valoare totală de peste 133,13 milioane lei, fiind prevăzut cu o durată de implementare de 3 ani.
Alături de Autoritatea pentru Digitalizarea României și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Muncii demarează un proiect de investiții pentru realizarea sistemului informatic care să permită interacțiunea on-line a cetățeanului cu ministerul și cu instituțiile aflate în subordine, coordonare sau autoritate.
„Practic, printr-un singur punct de contact – portalul MMPS, se va asigura: depunerea on-line a cererilor de beneficii și de servicii sociale, posibilitatea de consultare on-line a dosarelor de către orice cetațean sau întreprindere, precum și posibilitatea constituirii dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale și, implicit, optimizarea și modernizarea activității asistenților sociali, prin implementarea unui modul de management de caz, care va permite și introducerea datelor prin terminale mobile (ex. pentru ancheta socială)”, se arată în comunicatul instituției.
Ministrul Muncii spune că proiectul vine să faciliteze accesul oamenilor la o gamă largă de servicii publice electronice.
„Ne dorim să facilităm accesul oamenilor la o gamă largă de servicii publice electronice: asistență, consiliere și îndrumare, fără a mai fi necesară deplasarea la ghișeu. Acest Hub de servicii pune bazele unei administraţii publice moderne şi eficiente prin asigurarea interacţiunii unice cu cetăţenii și întreprinderile, dar și prin crearea unei platforme de interconectare între minister și instituțiile din subordine.”, a declarat Raluca Turcan.
Proiectul de investiții „HUB DE SERVICII MMPS – SII MMPS”are o valoare totală de 133.137.000 lei. O pondere de 85% din sumă provine din fonduri externe nerambursabile, în timp ce restul vine de la bugetul de stat.
Potrivit Ministerului Muncii, „HUB DE SERVICII MMPS – SII MMPS” va permite: depunerea on-line a cererilor de beneficii de asistență socială și servicii sociale, prin intermediul unui singur punct de contact cu cetățeanul – portalul MMPS; crearea modulul e-Asistență Socială; posibilitatea de consultare on-line a dosarelor de către orice cetațean sau întreprindere; constituirea dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale și, implicit, optimizarea și modernizarea activității asistenților sociali, prin implementarea unui modul de management de caz, inclusiv prin culegerea/introducerea de date prin terminale mobile (ex. pentru ancheta socială), care va permite totodată crearea și consolidarea diverselor formulare electronice și crearea bazelor de date electronice interoperabile (la nivel de CNP) pentru diferitele tipuri de servicii.
Totodată, va permite: creșterea accesibilității serviciilor publice electronice care urmează a fi furnizate de către MMPS și instituțiile sale, în fapt măsuri de optimizare și debirocratizare; asigurarea mecanismelor de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă; furnizarea de date corecte (prin eliminarea erorilor, redundanțelor și/sau tentativelor de fraudă) celor care gestionează fondurile publice destinate indemnizațiilor sociale, beneficiilor sociale, pensiilor, ajutorului de șomaj, prestării serviciilor sociale, acordării ajutoarelor etc., în domeniile de activitate specifice MMPS și totodată obținerea unor rapoarte optimizate pentru fundamentarea deciziilor și politicilor din domeniile muncă, familie și protecție socială, la nivel național; asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern (între departamentele MMPS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMPS), național (între MMPS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMPS și alte instituții centrale și locale) și european (cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene);
Nu în ultimul rând, va permite gestionarea unitară a informațiilor cu privire la beneficiarii de drepturi de securitate socială acordate acestora din fonduri publice.