Ministerul Muncii neagă categoric acuzațiile că vrea să scadă salariile din sistemul sanitar. Raluca Turcan: Orice manipulare făcută tocmai acum pentru a demotiva medicii e calificabilă drept act criminal
În contextul apariției în spațiul public a unor informații despre presupuse măsuri care ar avea ca efect scăderea veniturilor pe care le primesc cadrele medicale, Ministerul Muncii a ținut să transmită că, în fapt, Memorandumul pe care l-a inițiat împreună cu Ministerul Finanţelor nu urmărește decât evaluarea criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public.
„Personalul medical, cel din ATI mai ales, are o responsabilitate uriașă în vreme de pandemie. Orice manipulare făcută cu scopul de a-l demotiva, venită din partea unor politicieni care nu au făcut altceva decât să distrugă și nu să construiască, este calificabilă drept un act criminal”, a transmis ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ministerul Muncii respinge categoric informațiile că veniturile cadrelor medicale vor fi diminuate
„Memorandumul inițiat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor vizează o evaluare amplă a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, în vederea îmbunătățirii cadrului legislativ (Legea-cadru nr.153/2017). În acest proces sunt implicate toate ministerele de linie, de la care sunt așteptate propuneri și observații privind salarizarea în domeniul de competență, în vederea reașezării politicilor salariale.
Scopul elaborării noului cadru normativ nu este diminuarea drepturilor salariale ale personalului bugetar, inclusiv pentru personalul din sănătate, ci reașezarea acestora ca urmare a discrepanțelor salariale existente în prezent”, a transmis ministerul Muncii.
Ministrul Raluca Turcan a ținut să dea asigurări că evaluarea sistemului public de salarizare nu vizează scăderea salariilor pentru personalul din Sănătate.
„Intenția noastră este de a aduce echitate pentru cei care au rămas cu salarii mici din iresponsabilitatea PSD-ului, lăsând brancardierii, infirmierii, tot personalul TESA pe salarii de bază foarte mici și fără sporurile pe care le au ceilalți angajați din același domeniu de activitate”, a declarat Turcan.
Aceasta a calificat apoi drept „iresponsabilă” încercarea unor politicieni de a manipula cadrele medicale cu știri false despre o presupusă scădere a salariilor.
„Personalul medical, cel din ATI mai ales, are o responsabilitate uriașă în vreme de pandemie. Orice manipulare făcută cu scopul de a-l demotiva, venită din partea unor politicieni care nu au făcut altceva decât să distrugă și nu să construiască, este calificabilă drept un act criminal”, a mai transmis Raluca Turcan.
Ministerul a mai comunicat faptul că în reașezarea sistemului de salarizare se vor lua în calcul propunerile primite de la ministere și de la sindicate.
Acuzațiile privind încercarea Guvernului de a diminua salariile cadrelor medicale au venit de la PSD. Critici au formulat, între alții, Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al partidului, și senatoarea Gabriela Firea. Acuzațiile au fost dezmințite și de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății: „Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăştiate de diverse persoane iresponsabile că Guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuţie în Guvern sau în coaliţie despre aşa ceva, iar poziţia Ministerului Sănătăţii vă asigur că este clară: nici gând”.