Petiție pentru „salvarea doamnei Paula”, liftiera din Ministerului Muncii. Apelul a devenit viral în mediul online / Cum explică Violeta Alexandru faptul că a renunțat la serviciile femeii (FOTO, VIDEO)

Publicat: 30 01. 2020, 17:17
Foto: Cristian Vasilcoiu / Facebook

Cristian Vasilcoiu, un fost consilier al fostului ministru Lia Olguța Vasilescu, a propus o petiție pentru „salvarea doamnei Paula”, liftiera din Ministerul Munciirămasă fără job la dispozițiile ministrului liberal Violeta Alexandru.

Postarea pe Facebook a lui Vasilcoiu a strâns peste 700 de comentarii și peste 600 de distribuiri în două ore.

Cristian Vasilcoiu a acuzat-o pe Violeta Alexandru că a vrut să scape de femeie, care mai are doar doi ani până la pensie. De cealaltă parte, ministrul a susținut că nu a disponibilizat-o pe aceasta, dar nici nu are nevoie de serviciile ei acolo, când sunt alte zone din minister unde e nevoie de forță de muncă.

Miercuri, ministrul Violeta Alexandru a explicat, pentru B1 TV, că a decis să renunțe la serviciile liftierei din minister deoarece „nici eu, nici colegii mei nu avem nevoie de cineva care să apese pe un buton”. Ea a mai spus că nu știe ce s-a întâmplat între timp cu femeia: „Nu e preocuparea mea să iau urma liftierei”.

„Nu am disponibilizat-o, am solicitat să nu se mai desfășoare această activitate în Ministerul Muncii, că e nevoie de forță de muncă în multiple alte zone și nu e nevoie să apese cineva pe buton. Acum funcționează liftul. Dacă vin persoane cu nevoi speciale, se mobilizează cineva din minister pentru a le ajuta”, a mai explicat Ministrul Muncii, în emisiunea „Bună, România!”, moderată de jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.