Ministerul Justiţiei: Modificarea competenţei DNA, iniţiată de Daniel Morar, sub motivaţia că procurorii sunt supraîncărcaţi
Proiectul de ordonanaţă de urgenţă pentru modificarea competenţei DNA a fost înaintat de Ministerul Justiţiei la propunerea lui Daniel Morar, informează ministerul.
Măsura a fost discutată în şedinţa de miercuri a Executivului, sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Justiţiei, ca urmare a unei solicitări în acest sens a DNA, care a specificat că normele actuale au dus la supraîncărcarea procurorilor.
Guvernul a discutat eliminarea din competenţa DNA a cercetării infracţiunilor vamale şi de evaziune fiscală cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând să treacă în atribuţia parchetelor.
„La propunerea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înaintată Ministerului Justiţiei în cursul lunii februarie 2013, după consultarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei a înaintat Guvernului României, spre aprobare, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
În februarie 2013, postul de prim-adjunct al procurorului general era ocupat prin delegare de Daniel Morar, fostul procuror-şef al DNA.
Ministerul Justiţiei mai precizează că propunera legislativă vizând modificarea competenţei DNA a fost transmisă spre informare experţilor Comisiei Europene.
Măsura răspunde „exigenţelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare de a asigura funcţionarea optimă a DNA, a cărui activitate trebuie să se concetreze pe combaterea cazurilor de mare corupţie şi soluţionarea cu operativitate/celeritate a acestor cazuri”, se mai menţionează în comunicat.