Ministerul Justiției: Camera Deputaţilor a fost informată asupra percheziţiei şi reţinerii deputatului Alin Trăşculescu
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, l-a informat, duminică, pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, asupra percheziţiei şi reţinerii lui Alin Trăşculescu, acuzat de acte de corupție se precizează într-un comunicat al Ministerului de Justiție.
„Astăzi, 11 noiembrie 2012, în baza datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. art. 72 alin. 3 din Constituţia României (republicată), art. 23 alin. 3-4 din Legea nr. 96/1996 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi art. 194 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, ministrul justiţiei a informat preşedintele Camerei Deputaţilor asupra percheziţiei şi reţinerii domnului deputat Trăşculescu Alin-Silviu acuzat de săvârşirea unei infracţiuni flagrante de corupţie ce face obiectul unui dosar penal instrumentat de către procurorii anticorupţie”, se arată în comunicatul MJ.
Anterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că a primit din partea Ministerului Justiţiei solicitarea pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Alin Trăşculescu.
Deputatul PNL Alina Gorghiu a precizat că luni la ora 16.00 va avea loc o şedinţă a Comisiei Juridice a Camerei în legătură cu solicitarea Justiţiei în cazul deputatului PDL Alin Trăşculescu, precizând că cel mai probabil marţi cererea va ajunge în plenul Camerei, informează Mediafax.
Deputatul PDL de Vrancea Alin Trăşculescu a fost reţinut după ce a fost prins în flagrant, sâmbătă seară, în timp ce primea bani de la un om de afaceri