CORONAVIRUS | Măsurile luate până acum cu bani europeni. „Aproape 700 de milioane de euro, alocate economiei românești și echipamentelor medicale”

CORONAVIRUS | Măsurile luate până acum cu bani europeni. „Aproape 700 de milioane de euro, alocate economiei românești și echipamentelor medicale”
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat ce măsuri concrete au fost adoptate până acum pentru Sănătate și Economie, din bani europeni, în contextul crizei declanșate de coronavirus. Astfel, aproape 700 de milioane de euro au fost alocate economiei românești și echipamentelor medicale. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență primește o finanțare de 682 de milioane de euro până la finele lui martie.

Ministrul Marcel Boloș a prezentat, în cea mai recentă ședință de guvern, măsurie luate pentru sprijinirea sistemului medical și a mediului de afaceri românesc.

„Astfel, pentru plata angajaților aflați în șomaj tehnic conform legislației, Ministerul Fondurilor Europene decontează 300 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 620.000 de salarii. Vor fi susținute astfel firmele din sectoarele economice care întâmpină dificultăți precum turism, transporturi sau alimentație publică și import-export. Fondurile europene vor fi accesate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) din subordinea Ministerului Muncii, urmând ca această instituție să ofere sprijinul financiar angajaților care intră în șomaj tehnic”, se arată într-un comunicat al MFE.

De asemenea, 350 de milioane de euro au fost alocate pentru serviciile medicale, inclusiv pentru achiziționarea de teste necesare depistării COVID-19, de echipamente de protecție și de aparatură pentru ventilarea mecanică.

Cheltuielile cu hrana alocate populației aflate în carantină timp de 14 zile se ridică la 30 milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 335.000 de persoane.

„Suplimentar, echipa dedicată implementării acestor măsuri constituită în Ministerul Fondurilor Europene depune toate eforturile pentru urgentarea aprobării până la sfârșitul lunii martie a proiectelor depuse de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Alte 682 de milioane de euro, cea mai mare finanțare primită până în prezent de IGSU, vor fi alocate măsurilor de combatere a răspândirii virusului COVID-19”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Ministerul Fondurilor Europene mai transmite că a solicitat Comisiei Europene adoptarea de urgență a unui pachet de măsuri pentru susținerea economiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)