Ministerul Educației cumpără 70 de milioane de teste de salivă pentru școli. În ce condiții se vor face

Publicat: 04 10. 2021, 16:29
Actualizat: 04 10. 2021, 16:37
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că vor fi cumpărate circa 70 de milioane de teste pe bază de salivă pentru școli.

„Atât primul ministru cât și ministrul Șănătății au solicitat Agenției Naționale a Medicamentului ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cernițele de reglementare și cerințele minime de performanță și pentru a le transmite Oficiului național pentru achiziții centralizate. De asemenea, ministerul Educației lucrează tot în cursul zilei de astăzi pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive pe bază de salivă care sa fie administrate preșcolarilor, elevilor, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactdic din școli și grădinițe.

E vorba de o achiziție de nivel foarte mare, pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală până la finalul calendaristic al anului un număr de 11 săptămâni. Sunt 3,2 milioane de beneficiari. Având în vedere că necesită posibilitatea de testare a tuturor de două ori săptămânal, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive”, a explicat Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă.

„Ele nu vor fi omologate, ele vor fi autorizate pe baza acestor cerinte minime de performanta și de reglementare.”, a adăugat Cîmpeanu.

„Pot fi administrate chiar și de către copii de vârstă mică, cu atât mai mult de părinți fără competențe medicale și chiar sunt convins că există disponibilitate și din partea angajaților din învățământ. Una din cerințe este să fie ușor administrabilie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Până la achiziție, care se va face cu celeritate, se fac teste antigenice în școli, iar Ministerul Sănătății a suplimentat cu 280.000 numărul de teste antigenice la dispoziția școlilor, a mai spus Cîmpeanu.

Testele pozitive vor trebui să fie confirmate prin teste PCR sau teste antigenice.

„În toată această perioadă se fac teste în școli, am suplimentat cu 280.000 de teste antigen aflate la dispoziția școlilor. ELe se adăugă celor minimum 5.000 de teste disponibile în fiecare județ. Vor putea fi utilizate și pentru testarea elevilor care vor să revină în cea de-a 8-a zi la școală pe baza unui test negativ. Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există, se adresează DSP-urilor”, a precizat ministrul Educației.