Minel Prina a anunțat că renunță la funcția de primar al Slatinei, pe Facebook (VIDEO)

Minel Prina a anunțat că renunță la funcția de primar al Slatinei, pe Facebook (VIDEO)
Foto: Facebook/ Minel Prina

Minel Prina a demisionat din funcția de primar al municipiului Slatina. Prina a făcut acest anunț pe Facebook.

„Am decis azi, ca un om care înţelege să-şi asume responsabilităţile şi pentru care Slatina este mai presus de ambiţii orgolii sau patimi, să fac un pas în spate. Nu a fost o decizie uşoară pentru că activitatea mea în primărie, pentru oraşul nostru, pentru casa noastră, a reprezentat motivaţia mea, zi de zi, în aceşti 12 ani”, a spus Prina.

În mesajul video transmis cetățenilor din Slatina, Prina amintește lucrările de modernizare care au fost făcute în timpul mandatului său, afirmând că este mândru de bilanțul său ca primar.

“Dragii mei slătineni, anul acesta s-au împlinit 12 ani de când m-am angajat să pun umărul la schimbarea şi modernizarea oraşului nostru. 12 ani în care am construit, cărămidă cu cărămidă, o casă mai primitoare pentru noi toţi. Ultimii doi ani au fost cei în care am lucrat pentru a extinde şi consolida această casă.

Am vrut ca dumneavoastră, cei care locuiţi în Slatina, să aveţi motive să fiţi mândri de oraşul nostru, să găsiţi aici tot ceea ce aveţi nevoie. Iar cei care au fost nevoiţi să plece, să aibă motive să se întoarcă acasă. Slatina nu avea nevoie numai de parcuri şi panseluţe, ci şi de locuri de muncă, facturi mai mici la întreţinere, un mediu mai curat, educaţie pentru excelenţă, facilităţi pentru sport şi relaxare. Am construit în fiecare zi un oraş pe care mai întâi l-am visat şi l-am iubit.

Tocmai de aceea am decis azi, ca un om care înţelege să-şi asume responsabilităţile, şi pentru care Slatina este mai presus decât orice ambiţii, orgolii sau patimi, să fac un pas în spate. Nu a fost o decizie uşoară, pentru că activitatea mea în primărie, pentru oraşul nostru, pentru casa noastră, a reprezentat motivaţia mea zi de zi în aceşti 12 ani. Bilanţul meu după doi ca primar este unul cu care mă mândresc şi care sper să-i motiveze şi pe cei care îmi vor urma. Îmi place să cred că proiectele primăriei vorbesc despre sufletul primarului, despre sufletul pe care l-am pus în realizarea lor şi în gospodărirea oraşului”, mai spune Prina.

Minel Prina a fost ales primar al Slatinei pe listele PSD pe data de 3 februarie 2013, la două luni după ce predecesorul său, Darius Vâlcov (aflat atunci la al treilea mandat consecutiv, n.r.) a demisionat din funcţia de primar pentru a candida la Senat din partea PSD la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Acum, ambii foşţi primari ai Slatinei sunt acuzaţi de DNA de fapte grave de corupţie petrecute în timpul cât s-au aflat la conducerea instituţiei menţionate. Prina s-a aflat în arest la domiciliu de la jumătatea lunii martie a.c. până săptămâna trecută, când, pe data de 17 iunie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât că poate fi cercetat în libertate sub control judiciar. Prina este acuzat de DNA de săvârşirea următoarelor infracţiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Citeste mai mult: adev.ro/nqfv0v

Minel Prina a renunțat la funcția de primar al Slatinei
 
Mesajul meu pentru slătineni!

Posted by Minel Prina on Tuesday, June 23, 2015

Urmăriți B1TV.ro și pe
`