Miliardarul american George Soros a declarat că SUA se află deja într-o dublă recesiune, informează CNBC.
„Ne confruntăm cu o încetinire a creșterii economice și în principal cu o controversă privind obligația ca cei bogați să plătească impozite pentru a crea locuri de muncă; se lucra la un plan care urma să echilibreze bugetul pe termen lung, dar ar fi permis stimularea fiscală pe termen scurt, iar aceasta ar fi fost măsura politică justă”, a declarat George Soros.
Miliardarul a menționat că SUA este deja afectată de o dublă recesiune și că prin opoziția față de planurile președintelui Barack Obama privind stimularea fiscală, republicanii reduc șansele creșterii economice.
„Este o situația mult mai periculoasă decât cazul Lehman Brothers și cred că la momentul critic autoritățile vor face ceea ce trebuie pentru a ține sistemul laolaltă, deoarcele alternativa este prea îngrozitoare pentru a o lua în considerare”, a mai spus Soros.