Mii de oameni au iesit în strada la protestul organizat în ţară de PNL împotriva Guvernului. Astfel, la Alba Iulia, peste 500 de oameni scandează în faţa Prefecturii, peste 800 sunt în Ploieşti, iar la Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud sunt aproximativ 300 de protestatari, dar şi la Galaţi participă peste 1.200 de persoane.
În Alba Iulia, liberalii s-au întâlnit în faţa sediului PNL din, de unde au plecat în marş spre Prefectura Alba, cu pancarte şi afişe pe care scrie: ”Doar împreună vom reuşi”, ”PSD cu Dragnea ne-au furat”, ”Păzea, gândim!”, ”PSD – ciuma roşie”, ”Euro – 4,62 de lei, benzina – 5,5 lei, puşcăriaşii ies, se scumpeşte gazul, curentul, alimentele, salariile cresc cu doi lei. În rest, toate bune”, ”Se vorbeşte în popor, Dragnea eşti un infractor”, potrivit Mediafax.
La protest participă mai mulţi primari din judeţ, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel. Primarii declară că vor pierde foarte mulţi bani din cauza prevederilor din noul Cod fiscal.
În faţa Prefecturii Prahova sunt aproximativ 800 de membri PNL şi simpatizanţi, iar politicienii locali au citit moţiunea PNL “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.
În Piaţa Prefecturii Gorj aproximativ 300 de persoane, membri şi simpatizanţi ai PNL, au protestat luni, de la ora 17:00. Mitingul nu a fost autorizat de reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu.
La Bistrița aproximativ 300 de protestatari au pornit în marş din faţa sediului PNL până la Prefectură.
De asemenea, și la Sibiu sunt peste 300 de oameni care au pornit pe jos, în marş, de la sediul PNL şi s-au oprit la Prefectură, unde citesc textul moţiunii de cenzură.
La Galaţi participă aproximativ 1.200 de oameni la miting, iar la Arad aproximativ 500 de persoane.
La Craiova aproximativ 300 de persoane, membrii PNL şi simpatizanţi, au susţinut, în faţa Prefecturii Dolj, moţiunea de cenzură împotriva guvernului PSD-ALDE, iar aproximativ 100 de protestatari s-au strâns şi în faţa Prefecturii Olt.
Totodată, și la Cluj peste 200 de liberali au strigat „Jos Guvernul PSD”, „Demisia” şi „PSD, ciuma roşie”.