Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Cercetare Științifică, a colaborat cu fosta Securitate

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Cercetare Științifică, a colaborat cu fosta Securitate

Proaspătul ministru delegat pentru cercetare ştiinţifică, Mihnea Costoiu, va trebui să explice cercetătorilor pe care îi va gestiona, dar şi opiniei publice , cum a semnat un angajament cu securitatea la vârsta de 16 ani. Ajuns rector al Politehnicii Bucureşti,  în ciuda vocilor care îi contestă pregătirea universitară,  Mihnea Costoiu este recunoscut ca fiind protejatul Ecaterinei Andronescu, căreia îi datorează şi ascensiunea politică.

Mihnea Costoiu a semnat un angajament cu Securitatea, în anul 1988, când avea 16 ani şi era elev la Liceul „Tudor Vladimirescu”. În Angajamentul semnat cu Securitatea, Mihnea Costoiu avea numele conspirativ „Iulian”, potrivit Adeverinței 2437 din 04.05.2010, emise de CNSAS, în posesia căreia au intrat jurnaliştii de la Curentul.

În anul în care a semnat angajamentul cu Securitatea, Mihnea Costoiu a ajuns olimpic național la fizică, obținând locul doi pe țară, în ciuda faptului că până atunci nu-şi descoperise talentul de mare fizician. După 1989, Costoiu şi-a îndreptat paşii către PSD ajungând până în apropierea Ecaterinei Andronescu. De altfel, în perioada 2001-2004, Costoiu  a fost secretar general în cadrul Ministerului Educației, condus chiar de către Ecaterina Andronescu. Odată cu pierderea alegerilor de către PSD, în 2004, Mihnea Costoiu a fost luat sub aripa protectoare a doamnei Andronescu, la Universitatea Politehnică București, instituție unde a fost numit direct în funcția de director general administrativ al universității.

În 2009, în timpul mariajului politic dintre PSD și PDL care a propulsat-o din nou pe doamna Andronescu la Ministerul Educației, Mihnea Costoiu a urcat și el treptele carierei politice și profesionale, fiind numit chiar secretar de stat în acest minister. Ulterior, în 2010, Costoiu a revenit la Politehnică preluând din nou funcția de director general administrativ al instituției, poziție din care a și candidat în cursa pentru șefia UPB.

Ziariștii de la Kamikaze au descoperit în 2010 că Mihnea Costoiu ocupă parterul unei case de pe strada Eugen Botez din București, pentru care a plătit suma de  210.000 euro. Potrivit declarației de avere depuse în octombrie 2009 la Ministerul Educației, Costoiu nu putea să-și permită o asemenea achiziție. El avea în conturi numai 30.427 de lei și încasase un salariu de 94.306 lei. Deci aproximativ 30.000 de euro din 210.000. Și, potrivit Kamikaze,  nu a făcut nici credite și nici nu a vândut ceva ca să facă rost de bani.

Potrivit presei, trecutul de afacerist al lui Mihnea Costoiu nu-l recomandă pentru nicio poziție publică, cu atât mai puțin pentru una la vârful UPB. Conform celor relatate de presa gorjeană, Mihnea Costoiu  a fost cercetat penal pentru prejudicierea societății TAMSA, pe care o achiziționase de la FPS. Bunurile societății, mașini de transport și utilaje, care presta servicii în sectorul minier au fost transferate la prețuri de nimic către o altă firmă, unde patron era un apropiat al acestuia, Ion Negricioiu, care era președinte al Consiliului de Administrație și la ITIA. Acesta a fost trimis în judecată de către procurori, dar Mihnea Costoiu a scăpat basma curată.

Mihnea Costoiu a colaborat cu fosta Securitate

Embed:

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)