Mihai Voicu: Candidaţii PNL pentru Parlament, propuşi până pe 8 octombrie, stabiliţi pe 15 octombrie
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a anunțat, miercuri, că pentru alegerile parlamentare candidaţii urmează a fi propuşi de filialele din teritoriu până pe 8 octombrie, iar stabilirea listei finale va fi făcută pe 15 octombrie, notează Mediafax.
Voicu a susţinut că la nivelul conducerii partidului au fost stabilite procedurile pentru desemnarea candidaţilor PNL pentru alegerile parlamentare.
„La nivel local filialele noastre până pe data de 8 (octombrie – n.r.), luni, îşi vor parcurge procedurile la nivel local privind propunerile de candidaţi care vor fi transmise către sediul central, iar procedurile la nivel naţional se vor încheia pe data de 15 octombrie, urmând ca depunerea candidaturilor să se facă într-un termen şi calendar agreat cu partenerii din USL”, a declarat Voicu.