Mihai Tudose, șeful campaniei PSD la parlamentare: Alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o cale predictibilă sau să intrăm din nou în nu știu ce experimente (VIDEO)

Publicat: 26 11. 2024, 12:37
Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o cale predictibilă sau să intrăm din nou în nu știu ce experimente, a afirmat Mihai Tudose, șeful campaniei PSD pentru alegerile parlamentare, marți, în cadrul unor declarații de presă.

Mihai Tudose (PSD), despre alegerile parlamentare

Social-democratul consideră că „alegerile de duminică pot să însemne rămânerea României pe o anumită cale predictibilă, pe tot ce înseamnă program de guvernare coerent, pe care vi l-am prezentat și ați fost martori la această prezentare, sau să intrăm din nou în nu știu ce experimente, cu energii, cu nu știu ce”.

„Sunt șeful campaniei la parlamentare, despre asta vorbim, despre alegerile parlamentare, care generează Guvernul. Nu este vorba numai despre a alege, știu eu, patru-cinci oameni, șase oameni în fiecare județ, ci despre ceea ce generează Guvernul (…). Duminică românii vor trebui să aleagă între oferta noastră, care este coerentă, are cap, are coadă, și am demonstrat că știm să guvernăm, poate nu suntem cei mai buni (…), dar la guvernare demonstrăm că se poate, și ce înseamnă corectitudine socială, salariul minim european, care a fost inițiativa noastră, autostrăzi, spitale ș.a.m.d., pensii”, a adăugat Mihai Tudose.

Mihai Tudose: Noi am mai avut experimente

Întrebat cum îi va convinge PSD pe români pentru parlamentare, el a spus: „Făcând ceea ce știm noi să facem, ceea ce fac și acum”.

„Eu înțeleg că există voturile anti-sistem, chestia asta, „nu ne e bine cu ceva”, dar ideea de a arunca tot în aer și de a face experimente… Noi am mai avut experimente. Problema mare a constat în faptul că după orice experiment până la urmă, știți că au fost glumele acelea, „voi, ăștia cu PSD, am glumit cu voi cu plăcuța, haideți înapoi că e rău p-aci”. Până la urmă electoratul este stăpân pe votul lui, generează chestia asta, probabil că peste patru ani va trebui să o luăm de la capăt”, a mai spus Mihai Tudose.