Fostul premier Mihai Tudose îi adresează un mesaj extrem de dur Liviu Dragnea în contextul criticilor pe care acesta le lenasează privind cei care au plecat din PSD la Pro-România. Acesta îi reamintește cum și el aduce parlamentari de la alte partide și cum la rândul său a trecut în 2000 de la PD la PSD pentru a fi cu puterea.
„Retorica este absolut fabuloasă. Dragnea anunţă cu mândrie că „o să luăm noi 10 parlamentari din altă parte“. Tati, nu cumva îţi dă eroare. Cei care pleacă de la un partid la altul nu sunt buni, dar tu îi iei de buni? Noi am plecat de la Putere în Opoziţie. Un mic recurs la memorie ne arată că domnul Dragnea a plecat de la Opoziţie la Putere”, a declarat Mihai Tudose pentru Adevărul.
Fostul premier a arătat că a avut în vedere demisia din Parlament odată cu plecarea din PSD, dar colegii din echipa de la Brăila i-au cerut să nu facă asta.
„Da, să nu fiu traseist. Am strâns echipa de la Brăilă – primarii, preşedinţii de organizaţii – şi le-am spus: opţiunea unu – nu mai rămân în PSD. Dar am şi varianta să rămân în Parlament sau nu. A fost unanimitate deplină: „nu pleca din Parlament, stai acolo, că noi te-am votat!“”, a arătat Tudose.
Mai mult, Tudose a precizat că Victor Ponta nici nu știa de plecarea lui din PSD ci el a fost cel care a mers și l-a întrebat de adeziunea la Pro-România.
Fostul premier i-a adus critici dure lui Dragnea și pentru obsesia lui de a da vina pe „statul paralel” pentru orice eveniment ce nu îi este pe plac.
„Plus marţienii. Pentru orice i se întâmplă domnului Dragnea, întotdeauna altcineva e vinovat, nu el. Nu ai cum să mai spui ceva în PSD. De ce liderul partidului de guvernare stă la 10% ? De ce grupul socialist mai are puţin şi spune că nu ne cunoaşte? De ce te urăşte lumea pe stradă? Întotdeauna sunt de vină alţii: Maior, Pahonţu, statul paralel, dar el nu e de vină cu nimic. El e îngeraş şi toată lumea dă cu pietre în el. Aruncă pe piaţă idioţenii fabuloase, cum ar fi povestea cu statul paralel. El e statul paralel. El încearcă să aibă o strucutră paralelă cu cea a statului şi în mare parte i-a reuşit”, a arătat Tudose.
Mihai Tudose a anunțat la finalul lunii ianuarie că demisionează din PSD și va activa de acum ca deputat al grupul Pro-România.