Mihai Sturzu, învinovățit de PSD pentru slaba implicare în campanie: Liderul TSD îl acuză pe Vanghelie că încearcă să destabilizeze partidul

Publicat: 29 11. 2014, 19:57
Foto: agerpres.ro

Critici dure în şedinţa Consiliul Executiv al PSD la adresa şefului Tineretului Social-Democrat. Potrivit unor surse, deputatul Mihai Sturzu a fost învinovăţit pentru slaba implicare în campanie, dar şi pentru disensiunile create în sânul organizaţiei de tineret a partidului. Într-o postare pe Facebook, Sturzu recunoaşte că organizaţia de tineret a PSD nu este mulţumită de rezultatele alegerilor prezidenţiale, însă acuză foşti lideri ai partidului, precum Marian Vanghelie, că încearcă să destabilizeze TSD.

„Apel către dl. Marian Vanghlie: Vă rog, luați-vă „vanghelioții care este în TSD” cu dumneavoastră!”, i-a tranmis Sturzu lui Vanghelie.

”Mă adresez public domnului Marian Vanghelie și îl rog să își ia cu domnia sa rebelii fără cauză care se tot straduiesc în ultimele zile să îi urmeze exemplul și să încerce să facă în TSD ce a încercat și domnia sa în PSD: să distrugă munca atâtor mii de colegi. Constat că aceiași oameni care acum câteva luni îi promiteau domnului Vanghelie funcții în TSD pentru protejații săi, aceiași oameni care au atacat TSD-ul și acum un an și astăzi pe aceleași site-uri „partenere”, încearcă și acum să destabilizeze TSD-ul. Alegerile au fost pierdute de PSD. Așa este. Nu suntem deloc multumiți de rezultate și ne asumăm schimbările pe care împreună, uniți, le vom face. Sunt convins, însă, că nu există niciun comunist sau corupt în TSD, iar reforma de care are nevoie Partidul Social Democrat poate veni chiar de la TSD. În final, domnule Vanghelie, vă rog, încercați să vă înfrânați reflexele comunistoide și corupte și lăsați TSD-ul în pace”, a scris Mihai Sturzu pe pagina sa de Facebook.

Reacţia deputatului vine după ce, potrivit unor surse, ar fi fost desfiinţat în şedinţa Consiliului Executiv al PSD de liderii naţionali şi locali ai partidului. Aceştia au criticat atitudinea lui Mihai Sturzu, dar şi prestatia organizatiei de tineret pe care acesta o conduce, avuta în campania electorala pentru alegerile prezidentiale.

Cele mai dure critici ar fi venit chiar din partea preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, care ar fi spus că va trebui regândită activitatea de la tineret a partidului. Surse anunţă că în aceste condiţii, actuala conducere a Tineretului Social-Democrat ar urma să fie obligată să îşi depună mandatul.