Mihai Sturzu a fost luat la rost pe internet, după ce a criticat tendiţiile de viitor ale PSD după Congres

Publicat: 05 01. 2016, 22:49
Foto: ampress.ro

Mihai Sturzu este luat la rost pe internet. Sturzu a stârnit numeroase reacţii vehemente printre internauţi după ce a criticat tendiţiile de viitor ale partidului după Congresul PSD, informează B1 TV. Sturzu ceruse ca scrutinul prin care Liviu Dragnea a fost ales președinte al partidului să nu fie validat de Congres mai ales pentru că au fost alegeri cu un singur candidat. Cititorii online i-au reproşat însă lui Sturzu că prin aceeaşi metodă a cam ajuns şi el preşedinte.

„Legat de declaratia lui Mihai Sturzu, pot spune doar ca este un ipocrit, el insusi fiind un candidat impus de Victor Ponta, fapt simtit si in cadrul congresului de alegeri din 2013, Gabriel Petrea un om mult mai profesionist, fost lider de tineret din societatea civila, fiind fortat sa se retraga De asemenea domnul Sturzu cred ca a fost si cel mai incompetent lider de tineret social democrat de la infiintarea partidului, lipsa unei strategii de politici pentru tineri, un discurs sec si fara de continut in tot decursul mandatului, o lege a volunatriatului fara aplicabilitate si utilitate confirma acest lucru”, a fost unul dintre mesaje.

Tendinţa de viitor a partidului social democrat a fost criticată după Congres şi de Constantin Niţă. Deputatul spunea că „azi în PSD dacă faci parte dintr-un grup privilegiat nu contează experiența sau vechimea în partid”. Acesta consideră că nu mai există criterii după care tinerii pot urca treptele ierarhice din PSD.